Fifor, Schengen militar. Precizări oficiale de la MApN
Secţia presă MApN infirmă categoric ideea lansată în spaţiul public potrivit căreia, în cadrul Guvernului României, s-a luat în discuţie ideea de formare a unui spaţiu Schengen militar.
"Facem precizarea că sintagma „Schengen militar” se referă generic la simplificarea procedurilor şi a legislaţiei ţărilor europene pentru a facilita mişcarea trupelor NATO, dintr-o ţară în altă, astfel încât participarea la exerciţii cu un număr mare de trupe şi echipamente să se desfăşoare rapid. Din anul 2014 până în prezent, NATO şi Armata României au făcut eforturi substanţiale pentru creşterea capacităţii operaţionale a Forţei de Reacţie Rapidă pentru un răspuns eficient al Alianţei în situaţii de criză.
Ministrul Mihai Fifor, în discursul său, nu a făcut referire niciun moment la discutarea în Guvern a ideii formării unui spaţiu „Schengen militar". El a precizat faptul că abordarea unui spaţiu Schengen militar nu se poate realiza fără ca ţara noastră să continue demersurile de aderare la Spaţiul Schengen. România a îndeplinit toate condiţiile impuse, conform termenelor agreate şi angajate.
Redăm în continuare traducerea exactă a declarației ministrului apărării despre acest subiect : „Noi vorbim de asemenea despre birocraţie. Suntem conştienţi despre birocraţia de la frontierele României. Acesta este motivul pentru care insistăm, şi fac asta şi în numele Guvernului, nu putem discuta despre un spaţiu Schengen militar fără a vorbi despre spaţiul Schengen propriu-zis. Bineînţeles, convoaiele militare staţionează la frontiere, pentru că acestea sunt regulile. Încercăm să creăm reguli noi, dar ele fac parte din politica generală a spaţiului Schengen. Fac încă o dată precizarea: dacă este să vorbim despre spaţiul Schengen, trebuie să ne întoarcem la agenda Schengen şi să o discutăm încă o dată. Eu cred cu tărie că România merită să fie membru al spaţiului Schengen, este un lucru foarte important în efortul nostru de a demonstra că suntem un partener de nădejde al Alianţeişi al SUA".
Din primele verificări, declaraţiile ministrului apărării au fost traduse eronat, schimbându-se profund sensul celor susţinute. În acest sens, ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, va sesiza, în cursul zilei de 9 octombrie 2017, organizatorii evenimentului pentru a se lua măsurile care se impun.
[citeste si]
În acelaşi timp, Mihai Fifor va face o sesizare şi către Comisia pentru Cultură şi Media din cadrul Senatului României, pentru a verifica modul cum Agenţia Naţională de Presă Agerpres a preluat traducerea şi precizăriile ulterioare ale ministerului, fără a specifica faptul că în ştirea iniţială a fost vorba despre o eroare de traducere", transmite MApN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News