Data actualizării:
Data publicării:

Fidel Castro compară NATO cu naziștii SS

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Fostul președinte cubanez Fidel Castro a comparat ultimele declarații ale oficialilor NATO cu cele ale naziștilor SS și a acuzat SUA și pe aliații vestici că aprind conflicte în străinătate.

"Mulți oameni sunt uimiți când aud declarațiile unui purtător de cuvânt european al NATO care seamănă cu cele ale naziștilor SS", a scris Castro într-un editorial apărut în presa de stat cubaneză.

"Imperiul bazat pe lăcomie a lui Hitler a sucombat în istorie cu nu mai multă glorie decât cea a guvernelor agresive și burgheze ale NATO", mai scrie Castro, potrivit Russia Today.

Fidel Castro, în vârstă de 88 de ani, l-a atacat și pe senatorul american John McCain și politica acestuia cu privire la Orientul Mijlociu.

Putin, întâlnire cu Castro: Rusia șterge o datorie de 32 de miliarde de dolari a Cubei

El l-a acuzat pe republican, pe care l-a numit aliatul necondiționat al Israelului, că susține serviciul de spionaj extern israelian, Mossad, cu care "conlucrează la crearea Statului Islamic, care astăzi controlează o porțiune considerabilă și vitală din Irak și o treime din Siria".

Fidel Castro a atacat Vestul pentru cinismul de care dă dovadă și l-a acuzat că a devenit un "simbol al politicii imperialiste".

"Când URSS s-a dezintegrat și a dispărut din peisajul socialist, noi am continuat să rezistăm și, împreună, statul și poporul revoluționar, ne continuăm marșul independent", a mai scris Castro.

În 2006, Fidel Castro și-a transferat puterile prezidențiale fratelui său mai mic, Rauld, din cauza problemelor de sănătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel