Data publicării:
Ficatul uman poate supravieţui în afara organismului câteva zile. Descoperirea care schimbă transplanturile
Când un pacient are nevoie de transplant, echipele medicale trebuie, de obicei, să se mişte repede. Asta pentru că organele transplantate se pot deteriora în doar câteva ore de la scoaterea din organism. Conform a ceea ce se ştia până acum, întreaga operaţiune de prelevare de organe, transportare şi transplantare la pacient nu putea dura mai mult de 12 ore.
O nouă descoperire, însă, aduce schimbări mari. Cercetătorii au reuşit să ţină un ficat uman în stare bună pentru trei zile după prelevare, în condiţii de temperatură mai mare de 0 grade, înainte de a-l transplanta unui pacient.
Acel ficat fusese declarat neviabil de către centrele de transplant, pentru că avea o tumoră şi provenea de la un pacient cu infecţie bacteriană, astfel că trebuia tratat. Fereastra de trei zile, însă, le-a permis medicilor să facă asta, declarând ulterior ficatul drept viabil pentru transplant.
La un an distanţă, pacientul era complet sănătos, funcţiile ficatului erau normale, la fel ca şi calitatea vieţii. E nevoie de studii suplimentare, dar aceste rezultate arată că în viitor ar putea creşte numărul ficaților viabili pentru transplant.
"Succesul transplantului de ficat din ultimii 30 de ani a dus la o criză mondială de organe. Lipsa unor organe viabile constituie cel mai important factor care limitează succesul transplanturilor. Succesul acestei operaţiuni deschide noi orizonturi în cercetarea clinică şi promite extinderea ferestrei de timp de la prelevare la transplant până la 10 zile", transmite echipa de cercetători condusă de chirurgul Pierre-Alain Clavien, de la Spitalul Universitar din Zurich.
Ficatul a fost ţinut în viaţă printr-o tehnică numită perfuzie normotermică ex situ. Organul stă într-un mediu steril, la o temperatură de 37 de grade Celsius, adică temperatura normală a corpului.
Organul are parte constant de lichide care imită funcţiile organismului uman, precum nutrienţi, hormoni sau sânge. În 2020, cercetătorii din Zurich au demonstrat eficienţa acestei tehnici ţinând în viaţă un ficat timp de şapte zile în afara corpului, scrie Science Alert.
În Elveția, organele vor fi DONATE IMPLICIT
Elveția votează pentru donarea implicită de organe. Astfel, fiecare persoană devine un potențial donator după moarte, cu excepția cazului în care aceasta se opune în mod expres atunci când este în viață, transmite Mediafax, citând The Guardian. Modificarea legislativă a fost aprobată de 60% dintre alegători în cadrul unui referendum.
În conformitate cu legile de acum, transplanturile sunt posibile doar dacă persoana decedată și-a dat consimțământul în timpul vieții. Deseori, dorințele acesteia sunt necunoscute și, în astfel de cazuri, decizia este lăsată la latitudinea rudelor care, în majoritatea cazurilor, optează împotriva donării de organe.
La sfârșitul anului 2021, peste 1.400 de pacienți erau în așteptarea unui transplant de organe în Elveția, o țară cu aproximativ 8,6 milioane de locuitori. Anul trecut, 166 de persoane decedate și-au donat organele în Elveția, iar un total de 484 de organe au fost transplantate. Însă 72 de persoane au murit în 2021 în timp ce așteptau pe liste pentru transplantul de organe, potrivit organizației Swisstransplant. CITEŞTE MAI MULTE AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News