Fetiță de două zile, transportată cu aeronava SMURD de la Galați la Cluj-Napoca
O fetiță în vârstă de doar două zile, aflată în stare critică din cauza unei afecțiuni cardiace, a fost transferată vineri seară de la Galați la Cluj-Napoca cu ajutorul elicopterului și avionului SMURD.
Transferul urgent a avut loc pentru ca micuța să primească îngrijiri specializate la Institutul Inimii "Niculae Stăncioiu".
Inspectoratul General de Aviație (IGAv) a anunțat că fetița a fost diagnosticată cu o afecțiune cardiacă gravă, iar starea sa critică a necesitat intervenția rapidă a echipajelor medicale.
"O fetiță de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată în această seară de la Galați la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuța a fost diagnosticată cu o afecțiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgență la Cluj-Napoca, pentru continuarea investigațiilor și acordarea asistenței medicale necesare", a transmis Inspectoratul.
Elicopterul SMURD a preluat fetița de la Galați și a transportat-o la București, unde a fost predată echipajului avionului SMURD. Cu ajutorul avionului, micuța a ajuns în mai puțin de 50 de minute la Cluj-Napoca, unde medicii de la Institutul Inimii "Niculae Stăncioiu" au preluat cazul.
Vineri, aeronavele Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. au participat la salvarea a 25 de persoane, dintre care 3 bebeluși aflați în stare critică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News