Data publicării:

Fetiță de 12 ani găsită spânzurată în casă

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

O fetiță de 12 ani s-a spânzurat, joi seara, în apartamentul în care locuia în  Cisnădie, fiind găsită inconştientă de fratele ei, în vârstă de 9 ani, care imediat şi-a sunat tatăl, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu, Elena Welter.

"În această seară, în jurul orei 19,40, prin apel 112, un bărbat a solicitat intervenţia echipajelor medicale şi a poliţiştilor întrucât suspecta faptul că fiica sa, în vârstă de 12 ani, ar fi încercat să se sinucidă, spânzurându-se în apartamentul în care domicilia, în oraşul Cisnădie. Bărbatul fusese anunţat de către celălalt copil, un băiat în vârstă de 9 ani, că, după ce s-a întors acasă, ar fi găsit-o pe sora sa inconştientă", a arătat Elena Welter.

Potrivit IPJ, medicii şi poliţiştii ajunşi în apartament nu au mai putut decât constata decesul fetiței.

"Din păcate, la faţa locului, medicii şi poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, echipajul medical pronunţând decesul fetiţei. În cauză, la nivelul Poliţiei Oraşului Cisnădie, s-a declanşat o anchetă în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor în care a survenit decesul fetei", a spus reprezentanta IPJ, informează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel