Fetiță dată afară de la serbare. Ecaterina Andronescu, prima reacție
O fetiță de patru ani a fost dată afară de la serbarea de la grădiniță pentru că părinții acesteia nu au avut bani ca să-i cumpere un costum tradițional. Părinţii copilei nu şi-au permis să cumpere un astfel de costum, însă nu au crezut că fiica lor va fi dată afară de educatoare. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a comentat acest subiect, la România TV.
Cum vi se pare gestul educatoarei, nu este puțin deplasat?, a fost întrebarea pusă de moderatoarea tv Ecaterinei Andronescu:
”Să nu aruncăm buzduganul înainte de a afla ce s-a întâmplat acolo. Dacă serbarea presupunea o mică joacă între copii și ea nu avea un rol în această joacă, este una, dar dacă educatoarea a dat-o afară pentru că nu a avut ie, este altceva și este foarte grav. Nu pot să mă gândesc cum este în mintea unui educator, cum poate lua o asemenea decizie. Sper să nu fie așa și vă mărturisesc că o să aflu exact ce a fost acolo. Pentru că, dacă este așa, este foarte grav. Lucrurile nu trebuie să rămână aici. Nu numai pentru doamna educatoare, deși poate să fie din neatenție, din neglijență, orice asemenea gest nu are cum să rămână nebăgat în seamă”, a declarat Ecaterina Andronescu.
Întrebată dacă vor fi luate măsuri în acest caz, Ecaterina Andronescu a spus: ”În primul rând, aș vrea să aflu adevărul. S-ar putea să nu fie acesta. Și dacă nu este acesta, atunci sigur abordarea este alta”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News