Data actualizării:
Data publicării:

"Fetele radiului": Destinul tragic al tinerelor ucise de vopseaua radioactivă

Autor: Liana Ganea | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
sursa foto: Wikimedia
sursa foto: Wikimedia

La începutul anilor 1900, mai multe femei care lucrau într-o fabrică de ceasuri au sfârşit tragic. S-au intoxicat cu radiu.

În America anului 1917, sute de tinere s-au angajat, entuziasmate, la o fabrică de ceasuri din orașul Orange, statul New Jersey. Salariul – de aproape trei ori mai mare decât cel obișnuit – le atrăgea ca un magnet, iar munca era ușoară. Fetele trebuiau să aplice o vopsea fluorescentă pe ceasurile și instrumentele militare fabricate de compania United States Radium Company (Compania Americană a Radiului), potrivit CNN. De îndată ce aplicau primul strat de vopsea albă, care conținea radiu, mâinile acestor tinere căpătau o strălucire bizară. Aceeași strălucire o căpătau și ceasurile și instrumentele vopsite de ele, care erau mai ușor de citit în întunericul tranșeelor din Primul Război Mondial. Fără excepție, acestor „fete ale radiului”, cum au fost ele supranumite, li s-a spus că vopseaua nu este dăunătoare. De aceea, nu și-au luat nicio măsură de protecție atunci când lucrau sau chiar ingerau doze mari din această otravă radioactivă.

Radiul, pericol nebănuit

În 1917, vopseaua cu radiu era încă o necunoscută. Deși Pierre și Marie Curie descoperiseră acest element în 1898, Marie Curie a reușit să izoleze o mostră abia în 1910. Cei doi savanți și-au dat seama imediat că descoperirea lor era periculoasă. Marie Curie și-a provocat în repetate rânduri arsuri severe în timp ce lucra cu radiul.

Pierre Curie se ferea să stea în aceeași cameră cu un kilogram de radiu, temându-se că poate orbi. Și totuși, la acea vreme, se credea că o cantitate foarte mică de radiu este benefică sănătății. În secolul XX, sute de mii de oameni beau apă tonică infuzată cu radiu și se spălau pe dinți cu pastă care conținea acest element. Femeile foloseau produse cosmetice pe bază de radiu, care le făceau tenul să strălucească.

Singurul izotop stabil al radiului este radiu 226, care are o durată de viață de 1.600 de ani. În tot acest timp, radiul împrăștie particule alfa în toate direcțiile. În doze mici, radiațiile alfa nu sunt periculoase. Dar, dacă pătrunde în cantități mari în corp, radiul cauzează leziuni grave. Ajuns în fluxul sanguin, acest element cauzează mutații ale celulelor, distrugându-le într-un final.

De ce lingeau pensulele pline de vopsea?

Potrivit The Telegraph, femeile au fost încurajate să lingă pensulele cu care lucrau, pentru a putea vopsi mai ușor piesele de mici dimensiuni. De ce au fost lăsate tinerele neprotejate? Spre deosebire de bărbați, care lucrau cu cantități mari de radiu, femeile se expuneau la cantități mici. Zi de zi în timpul războiului și mulți ani după aceea, „fetele radiului” au vopsit ceasuri și instrumente militare, lingându-și pensulele și manevrând cu mâinile goale borcanele de vopsea. Asigurate de conducere că sunt în siguranță, tinerele se amuzau de faptul că aveau tenul lucios. Unele își vopseau unghiile cu radiu sau își puneau radiu în păr, pentru a străluci.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel