• Fete dispărute Caracal. Bogdan Chirieac: Este un eşec al instituţiilor statului
Analistul Bogdan Chirieac a catalogat întârzierea autorităţilor în găsirea trupurilor celor două fete pe care Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal, spune că le-a ucis, ca un eşec.
"Este deja un eşec al instituţiilor statului că la nici nu mai ştiu câte zile de la lansare în presă, pentru că presa şi Alex Cumpănaşu au rolul fundamental acum, de vineri de când a început scandalul, autorităţile, care îl au pe criminal în mână, nu au reuşit să dea de cele două fete.
Nu ai reuşit să afli de la criminal dacă le-a ucis, unde le-a pus cadavrele, sau dacă le-a predat traficanţilor de carne vie, fapt la care, în monstruozitatea sa, ne rugăm, pentru că ar însemna că fetele sunt în viaţă, cine sunt aceia", a declarat Bogdan Chirieac la Antena 3.
Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, a declarat marţi seară la Antena 3 că este aproape convins că nepoata sa trăieşte şi că a fost predată unei reţele de traficanţi de carne vie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News