• Fete dispărute, Caracal. Alex Coita, reacţie: Este inacceptabil! Caz revoltător
Politologul Alex Coita a reacţionat pe pagina sa de Facebook cu privire la cazul fetelor dispărute de la Caracal şi a catalogat evenimentele din această dimineaţă ca fiind inacceptabile.
"Este revoltător cazul tinerei omorâte la Caracal!
Statul român descinde în forță (procurori, poliție, mascați) pentru a pune în aplicare o hotărâre de adopție, atunci când fetița care făcea obiectul adopției nu era în niciun pericol fizic.
Același stat român bâjbâie timp de 19 ore de la primirea unui apel la 112, atunci când în momentul de față există aplicații de telefon care permit unui om normal să vadă în timp real localizarea unei persoane!
Statul amână în mod halucinant o intervenție care putea salva viața unui om invocând motive legale, atunci când actul fundamental prevede derogări exprese de la inviolabilitatea domiciliară atunci când un om este în pericol iminent.
Nu vreau să politizez discuția, dar este inacceptabil ca instituțiile de forță să se ocupe de facilitat adopții și de organizat alegeri, în timp ce oameni mor în chinuri din cauza inacțiunii acelorași autorități. Asta nu e o țară normală! E nevoie de o reformă profundă a statului și a legii fundamentale, și asta urgent!" a scris Alex Coita pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News