Data publicării:

Festivalul Național de Teatru 30 ALTFEL, la final

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Cultura
WhatsApp

Festivalul Național de Teatru a început cu Livada lui Strehler și s-a încheiat cu Electra lui Vitez. S-a derulat între sentimentul unei acute pierderi (livada) și cel al unor imense energii, apte să facă posibil drumul mai departe (Electra).

Alegeri prezidentiale 2024

Așa cum l-am conceput, FNT 30 / FNT ALTFEL s-a constituit, pe de o parte, ca o declarație de dragoste făcută teatrului, iar pe de altă parte ca o demonstrație a faptului că teatrul se poate folosi de criză, pentru a se reimpune și a se reafirma.

Succesul remarcabil al actualei ediții, tradus în interesul a sute de mii de spectatori, nu este succesul nostru, al celor trei selecționeri și al admirabilei echipe FNT, ci este reușita teatrului însuși. Este un succes care validează ca împlinite obiectivele noastre importante:

♦ asigurarea unei continuități între un timp al normalității și un timp al ieșirilor din matcă, între un timp al scenelor de scândură și un timp al scenelor de pixeli;

♦ revizitarea trecutului din ultimele trei decenii și regândirea prezentului teatral în intim racord cu acest trecut;

♦ atragerea atenției asupra arhivei ca spațiu viu al memoriei, pledoaria pentru seriozitatea și responsabilitatea pe care actul arhivării le implică;

♦ transmiterea unui mesaj către autoritățile politice și administrative din România: Fiţi alături de teatru! Interesul românilor pentru această artă e uriaș, o indică cifrele de audiență pe care FNT 30 / FNT ALTFEL le-a înregistrat.

Le suntem recunoscători tuturor celor care au înțeles miza profundă a proiectului nostru. Pe tot parcursul Festivalului am avut certitudinea unei intense, continue solidarități. Le suntem recunoscători și celor care, de la înălțimea unei omnisciențe pe care nu putem decât să o admirăm cu frunțile plecate, ne-au dat lecții și ne-au „tras de urechi” pentru că am îndrăznit să gândim și să acționăm... altfel. Suntem convinși că acum, la final, se bucură alături de noi pentru această reușită a teatrului românesc.

Nimic nu ar fi fost la fel fără implicarea totală, necondiționată a Uniunii Teatrale din România – UNITER şi a echipei FNT. Pasiunea și profesionalismul acestor oameni din culisele Festivalului ne-au impresionat și ne-au inspirat în egală măsură. Le mulțumim și îi aplaudăm îndelung...

Standing ovation! Cortina.

Ludmila Patlanjoglu

Maria Zărnescu

Călin Ciobotari        

FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU, ediția a 30-a, 22-29 noiembrie 2020

PRODUCĂTORI:

UNITER – Uniunea Teatrală din România

Televiziunea Română

PROIECT CULTURAL FINANŢAT DE:

Ministerul Culturii

PROIECT REALIZAT ÎN PARTENERIAT CU

Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural Expo Arte

PARTENERI:

Institutul Cultural Român

ITI – Centrul Român al Institutului Internaţional de Teatru

SPONSOR:

Fundația „PROCULTURA” Magdalena și Ovidiu Buluc

PARTENER PRINCIPAL:

MOL România

CU SPRIJINUL:

DEDEMAN

POWERED BY:

EUROPA FM

PARTENERI DE TRADIŢIE:

RADIO ROMANIA, prin canalele: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Romania Internațional, Radio București și Teatrul Național Radiofonic

Radio RFI România

PARTENERI INSTITUŢIONALI:

Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

Teatrul Odeon

Teatrul ACT

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București

Teatrul Bulandra

Teatrul Evreiesc de Stat

Teatrul Masca

Teatrul Mic

Fundația „Teatru Contemporan” și Teatrul de Comedie

Compania „Passe Partout Dan Puric”

Spider Film

Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Teatrul Național Cluj-Napoca

Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

Teatrul Național Târgu-Mureș – Compania „Tompa Miklós”

Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov

Teatrul „Szigligeti” Oradea

Teatrul „Tamási Áron” Sfântu-Gheorghe

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara

Teatrul „Eugène Ionesco” Chișinău

Les Ateliers Nomad

myStage.ro

PARTENERI MEDIA INTERNAŢIONALI:

Radio Europa Liberă

Deutsche Welle

Theatrescu.com

PARTENERI MEDIA:

Phoenix Media

Radio Clasic

Marie Claire

Harper’s Bazaar

Femeia

Cosmopolitan

Ziarul Metropolis

Teatrul Azi

Revista Amfiteatru

Observator Cultural

Zile și Nopți      

VestiBune.com

Modernism.ro    

Jurnalul.ro

Cotidianul.ro

DCNews

PARTENER DE MONITORIZARE:

MediaTrust

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel