Data actualizării:
Data publicării:

Festivalul Eminescu, subiect de scandal. USR amenință PSD că va merge la Bruxelles să-i pârască

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp
Eminescu
Eminescu

La propunerea consilierilor USR, Consiliul Local Craiova nu mai finanţează Festivalul de Poezie 'Mihai Eminescu'.

Consiliul Local Craiova a respins, joi, proiectul de hotărâre privind susţinerea ediţiei 2023 a Festivalului Mondial de Poezie 'Mihai Eminescu' 2023, la propunerea consilierilor USR care au susţinut că poeţii participanţi la festival, din aproape 20 de ţări, ar fi propagandişti ruşi. Consilierii USR au transmis majorităţii PSD din CL Craiova că vor anunţa la Bruxelles că se finanţează astfel 'nişte cuiburi de filoruşi'.

 

 

'Este Festivalul 'Mihai Eminescu' şi în mai cel al lui Adrian Popescu şi iar dăm undeva la 50.000 euro. V-am spus şi anul trecut, dar dumneavoastră se pare că nu înţelegeţi. Probabil că veţi înţelege după ce vom transmite la Bruxelles cum dumneavoastră, cei de la PSD, aici, la Craiova, deşi vă daţi proeuropeni, staţi şi finanţaţi nişte pro-ruşi. Nu faceţi altceva decât să finanţaţi nişte cuiburi de filoruşi. La Păunescu am văzut că este invitat de marcă domnul Dan Puric. Deci din banii cetăţenilor municipiului Craiova, vin aici toţi propagandiştii Moscovei să facă tot felul de abureli de genul acesta şi îndoctrinări. Mai mult, Festivalul 'Mihai Eminescu': ştim foarte bine toţii care suntem în fenomen, de platformele şi cuiburile de ruşii din Muntenegru şi din alte astfel de state, şi din Serbia şi aşa mai departe, iar acest festival nu este altceva decât o punte între aceste platforme. Deci, încă o dată văd că dumneavoastră nu înţelegeţi, dar probabil veţi înţelege când vi se va atrage atenţia de la PES să nu mai finanţaţi ruşi sau filo şi pro-ruşi. Da?', a afirmat preşedintele USR Dolj, consilierul local Cezar Drăgoescu.

 

Cum se apără PSD

 

Pe de altă parte, consilierul PSD Dan Spânu, fost vicepreşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România, a afirmat că la Festivalul 'Mihai Eminescu' participă poeţi apreciaţi în întreaga lume, iar pentru municipalitate ar trebui să fie o onoare găzduirea unui asemenea eveniment.

 

'Personal nu achiesez la punctul de vedere al colegului nostru Cezar. Am participat la câteva ediţii ale festivalului şi vreau să vă spun că printre filo-ruşii de care aminteşte colegul se numără reprezentanţi de seamă ai poeziei, ai literaturii universale, din ţările occidentale, din America de Sud, din Statele Unite. Este un mod de a ne promova oraşul. Sunt reprezentanţi ai literaturii din aproape toată lumea, inclusiv din Japonia, care sunt prezenţi la acest festival. Este o onoare pentru noi că putem să găzduim un asemenea eveniment', a spus Dan Spânu.

 

Viceprimarul municipiului Craiova, Rela Filip, a subliniat că nu mai este mult şi municipalitatea va primi un amendament să îl scoată pe Eminescu şi din manualele de literatură, iar consilierul Marin Nicoli a atras atenţia că este regretabilă asocierea numelui lui Eminescu cu termenul 'cuib'.

 

'Eminescu nu a fost niciodată membru al vreunui cuib, iar oamenii care au făcut acea fundaţie nu sunt cuiburi. Utilizarea acestui termen de tristă amintire din perioada legionară nu e demnă de a fi folosit aici', a spus Nicoli.

 

VEZI ȘI: De ce Mihai Eminescu este cel mai „necunoscut poet național” / video - https://www.dcnews.ro/de-ce-mihai-eminescu-este-cel-mai-necunoscut-poet-national-video_913930.html

 

 

Proiectul de hotărâre a fost respins, după ce consilierii USR şi un consilier PNL au votat împotrivă, iar consilierii PER s-au abţinut de la vot. Potrivit proiectului de hotărâre, ediţia din acest an a festivalului, a XII-a, ar fi trebuit organizată în perioada 16 - 21 iunie şi să reunească poeţi din Argentina, Chile, Brazilia, Mexic, Senegal, SUA, Congo, Spania, Grecia, Italia, Macedonia de Nord, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Kosovo, Bulgaria, Republica Moldova, unii dintre participanţi fiind preşedinţi de academii, academicieni, universitari, jurnalişti, editori. Primăria Craiova ar fi trebuit să finanţeze evenimentul, organizat de Fundaţia Europeană 'Mihai Eminescu' Craiova, cu suma de 40.000 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel