Festivalul Bucovinei va reuni peste 300 de artiști din nordul și sudul Bucovinei, ansambluri populare, profesori de limbă română, primari și lideri de asociații ale românilor din regiunea Cernăuți, tineri din școlile românești care dispar de la an la an, jurnaliști și meșteșugari.
Evenimentul se va desfășura vineri, 29 noiembrie, între orele 14:00 și 22:00, și sâmbătă, 30 noiembrie, între orele 17:00 și 22:00, în Piața George Enescu, lângă Ateneul Român. Participanții se vor putea delecta cu o paradă a portului popular românesc, cu spectacole de muzică și dansuri tradiționale, Balul Bucovinei, manifestații legate de situația învățământului românesc din Ucraina, cu o prezentare de produse tradiționale și bucate alese, dar și cu multe alte surprize.
Evenimentul va debuta vineri, la ora 13:30, cu o conferință de presă care va avea loc în cortul amplasat în Piața George Enescu, urmată de la ora 14:00 de parada portului popular, pe traseul Piața George Enescu - Calea Victoriei – Str. Edgar Quinet – Universitate (la fântână)- str. Nicolae Bălcescu - Bd. Magheru - Piața Amzei – Calea Victoriei - Piața George Enescu.
Parada la care vor fi prezente toate ansamblurile populare va fi deschisă de patru buciumași și o toacă. Totodată, ansambluri și soliști din nordul și sudul Bucovinei vă vor încânta cu un program artistic vineri, 29 noiembrie, și sâmbătă, 30 noiembrie 2019, între orele 17:00 și 22:00. Alexandru Brădățan, Mihai Hrincescu, Angelica Flutur, Alexandra Dan, Laura Lavric, Ansamblul folcloric Mugurel din Pătrăuții de Jos, Ansamblul folcloric Opincuța, Herța, Orchestra de instrumente populare Plaiul Herței, Ansamblul folcloric Alunelu din Horbova, Ostrița- Herța, Ansamblul folcloric Izvoraș din Ropcea, Grupul folcloric Perla din Cernăuți, Ansamblul folcloric din Mahala, Ansamblul Huțulca, Ansamblul Plaiurile Pojorâtei din Pojorâta, Ansamblul Cetina din Vama, Ilaria Pușca și Ansamblul Gura Izvorului, Buciumași sunt artiștii care le vor oferi momente de neuitat bucureștenilor prezenți la festival.
În plus, pe parcursul evenimentului, locuitorii Capitalei vor avea prilejul să se familiarizeze cu aspecte legate de valorile spirituale, culturale și tradiționale ale românilor din nordul, dar și din sudul Bucovinei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă