Urmărește emisiunea live
Fermierii pichetează MADR. ”Cineva va plăti un preț politic foarte mare”
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Fermierii pichetează MADR. ”Cineva va plăti un preț politic foarte mare” / Foto Pexels
Fermierii pichetează MADR. ”Cineva va plăti un preț politic foarte mare” / Foto Pexels
Asociația Forța Fermierilor pichetează luni, începând cu ora 14.00, sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru a-și manifesta protestul public față de neincluderea despăgubirilor de secetă pentru culturile de primăvară, aferente anului 2020, în proiectul legii bugetului.

Asociația spune, într-un comunicat, că ministrul Adrian Oros ar trebui să demareze de urgență consultări cu președintele PNL, Ludovic Orban, cu președinții celorlalte partide din coaliția de guvernare, cu președinții partidelor de opoziție, pentru votarea, în unanimitate, a unui amendament la Legea Bugetului de Stat, care să includă aceste despăgubiri. 

„Despăgubirile trebuie acordate sau cineva va plăti un preț politic foarte mare, mai devreme sau mai târziu. Și noi nu ne dorim asta. Noi dorim să colaborăm cu toate partidele, și de la Putere și din Opoziție, și să cooperăm cu orice ministru al Agriculturii, ce este desemnat de decidentul politic. Reamintesc că noi nu avem revendicări politice, nu vrem demisia cuiva, nu dorim decât ca ministrul Agriculturii să își respecte cuvântul dat în fața fermierilor”, a declarat Vlad Macovei, președintele Asociației Forța Fermierilor.

Protestul este autorizat de către Primăria Capitalei pentru maxim 40 de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel