Fermierii, chemați să dea banii înapoi
Au primit bani de la stat şi acum sunt somaţi să-i dea înapoi. Este situaţia unora dintre fermierii din România.
Mulți dintre cei 10.000 de mici fermieri norocoși care au accesat anul trecut ajutorul de 5.000 euro drept capital de lucru acordat în pandemie se văd acum nevoiți să dea banii înapoi, fie parțial, fie toată suma.
Până în acest moment, în această situație se află circa 200 de fermieri, la nivelul întregii țări, însă verificările Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA) continuă până la 30 iunie 2023 conform Procedurii operaționale privind verificarea încadrării beneficiarilor în categoria IMM, aprobată prin OMADR nr. 30/25.01.2023, scrie Adevărul.
Potrivit reprezentanților APIA, printre principalele motive pentru care fermierii trebuie să dea banii înapoi se numără: nedepunerea în termenul de 90 zile a raportul de progres (cu dovada cheluielilor făcute) ori cheltuieli, parțiale sau totale, care nu se încadrează în categoriile eligibile prevăzute de OUG 61/2022, respective nu sunt în legătură cu codurile CAEN pentru care a fost obținută finanțarea.
La nivelul întregii țări, până la această dată s-a stabilit că 148 beneficiari au de dat înapoi o parte din sume, aceștia urmând să primească decizie de recuperare parțială. Alți 36 beneficiari vor returna integral cei 5.000 euro, mai spun reprezentanții APIA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News