Fenomene meteo extreme în vestul României. E-Distribuție Banat anunță că mare parte din clienții afectați sunt realimentați cu energie electrică 
Data publicării:
Autor: Dan Carp
WhatsApp
E-Distribuție Banat anunță realimentarea cu energie electrică a unei mari părți dintre clienții afectați de condițiile meteo severe din ultimele ore. 

"Cea mai mare parte a clienților afectați de condițiile meteo severe (cod portocaliu de vreme rea cu viscol puternic  în rafale de peste 90...100 km/h și vizibilitate foarte redusă la altitudini de peste 1.800 m, și cod galben de intensificări ale vântului) în județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș au fost realimentați cu energie electrică, după intervențiile echipelor E-Distribuție Banat din teren din timpul nopții, precum și ca urmare a manevrelor de la distanță efectuate prin sistemul Telecontrol al instalațiilor electrice de distribuție.

Echipele de teren ale E-Distribuție Banat continuă să intervină pentru remedierea tuturor avariilor în cel mai scurt timp posibil.

Intervențiile sunt îngreunate de condiţiile meteo severe și de necesitatea îndepărtării crengilor și a copacilor rupți. Colaborăm cu autorităţile locale, cu care păstrăm un contact permanent şi care sprijină intervenţia echipelor E-Distribuție.

Recomandăm consumatorilor afectați să ne contacteze la TelVerde Banat 0800.070.444 (număr apelabil gratuit) pentru a semnala deranjamentele," anunță E-Distribuție Banat. 

Alertă de vreme rea în peste jumătate din țară 

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă și duminică atenţionări Cod portocaliu de viscol, în zece judeţe, şi Cod galben intensificări ale vântului, viscol şi ninsori, în 30 de judeţe.

În intervalul 5 februarie, ora 02:00 - 5 februarie, ora 20:00 va fi în vigoare un Cod portocaliu de viscol şi intensificări susţinute ale vântului, pe litoral. Aici, temporar va ninge, iar vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze de 70-80 km/h, astfel că ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată şi vizibilitatea redusă, mai accentuate în zona judeţului Constanţa. Vântul va continua să prezinte intensificări şi în noaptea de duminică spre luni.

Judeţele care vor intra, parţial, sub Codul portocaliu de viscol sunt: Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Constanţa şi Tulcea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel