Fenomen astronomic rar, duminică. De unde se poate observa
Acest fenomen astronomic foarte rar, care s-a petrecut ultima oară în 1982, va avea loc în noaptea de 27 spre 28 septembrie. Evenimentul va consta în două fenomene diferite: o eclipsă de Lună și o Super Lună, notează Mediafax.
Fenomenul spectaculos, care va fi vizibil în aproape toată lumea, constă în intersectarea a două evenimente distincte: o Super Lună și o eclipsă de Lună.
Super Luna apare când Luna plină ajunge în cel mai apropiat punct de Pământ din orbita sa eliptică, iar eclipsa de Lună se petrece atunci când discul selenar se află în umbra Pământului. Super Lunile se produc odată la fiecare trei - șase luni. În timpul acestui eveniment, satelitul natural al Pământului pare a fi mai mare cu 14% decât de obicei.
[citeste si]
În România, eclipsa va începe la ora 03:11, va avea maximul la 05:47 și se va termina la 07:16, când Luna va apune. Luna va sta complet în umbra Pământului între 5:10 și 6:23. Este intervalul de timp în care discul selenar va căpăta o culoare roșiatică (mai deschisă sau mai închisă, în funcție de gradul de opacitate al atmosferei terestre).
Pentru observarea eclipsei nu este necesar un instrument astronomic sau un binoclu, aceasta fiind vizibilă de pe teritoriul întregii țări, cu ochiul liber, dacă este senin.
Apariția simultană a celor două fenomene astronomice s-a produs cel mai recent în 1982. Următoarea dată când cele două fenomene astronomice vor avea loc în același timp va fi în anul 2033.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News