Fenomen "alarmant" în Groelanda. Apar noi insule
În Groenlanda au început să se formeze noi insule.
În Groenlanda au început să se formeze noi insule din cauza topirii calotei glaciare, a indicat marţi Universitatea Tehnică din Danemarca (DTU), transmite Agerpres, citând AFP.
"Din cauza pierderii de masă în Groenlanda, pământul se ridică", a declarat pentru AFP un cercetător al DTU, Danjal Longfors Berg, autorul principal al unui studiu publicat în revista "Geophysical Research Letters".
Un fenomen "alarmant"
Potrivit oamenilor de ştiinţă danezi, roca de bază din Groenlanda a crescut în medie cu 20 cm în ultimii 10 ani, din 2013 până în 2023, un fenomen "alarmant", a adăugat el.
Cu toate acestea, creşterea nivelului solului este mai puţin semnificativă cu cât este mai departe un gheţar activ, spun savanții.
Măsurată de 61 de staţii GPS situate de-a lungul coastelor, ridicarea, care ar putea ajunge la doi metri pe secol, dezvăluie de asemenea noi insuliţe din jurul teritoriului autonom danez, care are 2,2 milioane kilometri pătraţi.
"În Groenlanda, pământul mamă se ridică mai repede decât creşte nivelul oceanului şi, în unele locuri, când pământul se ridică, depăşeşte nivelului mării şi apoi avem aceste noi insule", a explicat Longfors Berg.
"Suprafaţa totală a Groenlandei va creşte"
Pe termen lung, "suprafaţa totală a Groenlandei va creşte (...). dar la început, poate sunt doar câteva pietre", a subliniat el.
Potrivit unui studiu publicat la începutul anului 2023, jumătate dintre gheţarii de pe Pământ vor dispărea până la sfârşitul secolului din cauza schimbărilor climatice. Topirea lor contribuie la creşterea nivelului mării.
În Groenlanda, "există anumite regiuni în care toată această masă pierdută nu va putea fi recuperată niciodată, chiar dacă avem o mică era glaciară", a mai spus cercetătorul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News