Data publicării:

Femeie din Prahova, arestată pentru înşelătorie. Promitea facilitarea accesării fondurilor europene

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Mașină de Poliție
Mașină de Poliție

O femeie din Prahova a fost arestată, după a înşelat mai multe persoane cu promisiunea că le poate facilita accesarea fondurilor europene în schimbul unor sume de bani. 

"La data de 22.08.2019, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale Ploieşti şi al Serviciului Criminalistic, au efectuat o acţiune de prindere în flagrant a unei femei de 31 de ani, din Ploieşti, în momentul în care îi era remisă suma de 4.100 de lei de la persoana vătămată, sumă pretinsă anterior pentru facilitarea obţinerii unor fonduri nerambursabile în vederea dezvoltării unei afaceri. În aceeaşi zi a fost efectuată şi o percheziţie domiciliară pe raza municipiului Ploieşti, la adresa la care aceasta locuieşte fără forme legale, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate înscrisuri relevante şi medii de stocare a datelor", se arată într-un comunicat al IPJ Prahova.

Cinci victime într-o lună

Conform sursei citate, în cauză există indicii că, în cursul lunii curente, ploieşteanca ar fi indus în eroare cinci persoane, pretinzând că este angajată a unui ONG care se ocupă de accesarea fondurilor europene şi că le-ar putea facilita accesarea unor sume pentru demararea unor afaceri. Promisiunile erau făcute în condiţiile în care proiectul era deja finalizat, iar înscrierea unor noi proiecte era imposibilă.

"Pentru serviciile promise, le-ar fi solicitat diverse sume de bani, reprezentând un aşa-zis comision de mentorat, precum şi o taxă pe care ea ar fi urmat să o achite unui expert contabil pentru realizarea unui cash-flow previzionat. Prejudiciul cauzat până în prezent a fost estimat la suma de 28.907 lei şi 400 euro', precizează IPJ Prahova.

Faţă de femeia în cauză a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, iar în baza probatoriului administrat, în ziua de 22 august, a fost reţinută pentru 24 de ore. Ulterior, vineri, aceasta a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, ocazie cu care s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel