Femeie din Arabia Saudită, condamnată la 45 de ani de închisoare pentru niște simple postări pe rețelele de socializare. Al doilea caz de acest fel într-o singură lună
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
FOTO: Pixabay
FOTO: Pixabay
O femeie saudită a fost condamnată la 45 de ani de închisoare pentru postările ei pe rețelele de socializare, în al doilea caz de acest gen în această lună, spun activiștii.

O femeie saudită a fost condamnată la 45 de ani de închisoare pentru postările ei pe rețelele de socializare, în al doilea caz de acest gen în această lună, spun activiștii.

Un tribunal de terorism a condamnat-o pe Nourah bint Saeed al-Qahtani pentru „folosirea internetului pentru a rupe țesutul social” și pentru „încălcarea ordinii publice prin utilizarea rețelelor sociale”, a informat grupul de drepturi Dawn.

Se știe puțin despre ea, în afară de faptul că a criticat liderii saudiți.

O altă femeie a fost condamnată la 34 de ani de închisoare pentru activitatea ei pe Twitter pe 9 august.

Abdullah Alaoudh, director de cercetare pentru regiunea Golfului la organizația Dawn, a declarat pentru programul BBC Newshour că grupul din SUA a aflat despre cazul lui Qahtani numai după ce i s-a transmis documente judiciare de către o sursă judiciară și că continuă să investigheze cele întâmplate.

„Nimic din documentele ei de proces nu se referă la vreun act de violență sau de activitate criminală”, a spus el.

Doctorandă din Marea Britanie, condamnată la 34 de ani de închisoare în Arabia Saudită pentru un mesaj postat pe o rețea de socializare

Salma al-Shehab, doctorandă la Universitatea din Leeds, avea un cont de Twitter cu aproximativ 2.000 de urmăritori și ocazional făcea comentarii despre drepturile omului în Arabia Saudită, inclusiv despre problemele pe care le întâmpină femeile.⁠

⁠Se crede că ea a intrat în atenția autorităților după ce cineva care a contracarat afirmațiile ei pe Twitter a raportat-o că folosește aplicația Kollona Amn – „Toți suntem securitate” –, care a fost creată pentru ca cetățenii să ofere informații despre amenințări teroriste.⁠

Utilizatorul i-ar fi spus lui Shehab că a raportat-o. Ea a fost arestată două luni mai târziu în timpul unei vizite la casa din Leeds, unde cerceta modalități de îmbunătățire a accesului la tratament stomatologic pentru persoanele cu dizabilități, scrie The Times.⁠

Un fond saudit a investit 500 de milioane de dolari în petrol rusesc când a început invadarea Ucrainei

Kingdom Holding din Arabia Saudită, firma de investiții controlată de miliardarul prințul Alwaleed Bin Talal, a investit în liniște peste 500 de milioane de dolari în trei mari companii energetice rusești între februarie și martie, au arătat dosarele de reglementare.

Investind în Gazprom (GZPFY), Rosneft și Lukoil, Kingdom a căutat probabil active subevaluate, dar mișcarea sa a venit pe măsură ce multe națiuni occidentale au impus sancțiuni firmelor energetice rusești și directorilor acestora după invadarea Ucrainei de către Rusia pe 24 februarie.

Arabia Saudită și alte state din Golf au încercat până acum să mențină ceea ce spun că este o poziție neutră față de războiul din Ucraina, frustrând unii oficiali occidentali care au încercat să izoleze Rusia în privința invaziei.

Kingdom a investit, în februarie, în certificate de depozit globale ale Gazprom și Roseneft, 1,37 miliarde de riali (365 de milioane de dolari) și, respectiv, 196 de milioane de riali (52 de milioane de dolari).

Firma a investit, de asemenea, 410 de milioane de riali (109 milioane de dolari) în certificatele de depozit ale Lukoil din SUA între februarie și martie, au arătat unele documente prezentate de CNN, duminică, ca parte a unei dezvăluiri a investițiilor recente. 

Kingdom Holding, care este deținută în proporție de 16,9% de fondul suveran al Arabiei Saudite, prezidat de prințul moștenitor Mohammed Bin Salman, nu a dezvăluit anterior detaliile investițiilor sale.

Prințul Alwaleed bin Talal a devenit cunoscut la nivel internațional după ce a făcut un mare pariu de succes pe Citigroup (C) în anii 1990 și a fost un investitor timpuriu în Apple (AAPL).

Prințul a câștigat și sute de milioane de dolari investind în companii precum Uber (UBER) și Twitter (TWTR).

Stilul de investiții al lui Alwaleed s-a concentrat pe noi oportunități care ar putea fi profitabile, dar care prezintă riscuri, precum și pe activele subevaluate, a declarat, în iunie, o sursă care cunoaște afacerile Kingdom.

Arabia Saudită și Rusia conduc grupul OPEC+, o alianță formată în 2017 între Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și producătorii aliați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel