Femeia din Braşov care şi-a ucis bebeluşul de şase luni, reţinută
Femeia din Braşov care şi-a ucis bebeluşul de şase luni, apoi i-a tranşat cadavrul a fost reţinută, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după mai multe ore de audieri, unde a declarat că cei doi copii mai mari erau acasă în momentul comiterii crimei, ea trimiţându-i însă pe aceştia în altă cameră.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, Lucreţia Teleki, femeia a primit mandat de reţinere pentru 24 de ore, ea urmând să fie prezentată instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru omor deosebit de grav.
La audieri, femeia de 27 de ani a declarat că cei doi copii mai mari, un băiat de opt ani şi o fetiţă de nouă ani, erau acasă în momentul comiterii crimei, însă i-a trimis într-o cameră din spate şi le-a spus să nu iasă de acolo până nu îi va chema ea.
"Cei doi copii mai mari erau acasă, însă nu au asistat la scenă", a spus Teleki.
Băiatul de opt ani este cel care şi-a sunat tatăl, Iosif Iudeanu (38 ani), pe telefonul mobil şi l-a chemat acasă, bărbatul fiind plecat la Ghimbav, la părinţii lui, împreună cu ceilalţi trei copii, cu vârste cuprinse între trei şi şase ani.
Monica Iudeanu va fi examinată şi de un medic psihiatru, iar în funcţie de rezultatul examinării se va stabili dacă femeia a acţionat cu discernământ sau nu.
Citește și: O pocăită și-a decapitat bebelușul de șase luni în Piața Sfatului din Brașov
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News