Federaţia Română de Canotaj, a treia cea mai bună din lume sub coordonarea Elisabetei Lipă: Pe locul 1 sunt unii care investesc. Cu ei mă bat...
Cea mai titrată canotoare a României, Elisabeta Lipă, dovedeşte că are şi abilităţi de management. Federaţia Română de Canotaj este a treia cea mai bună din lume, sub coordonarea ei.
"După ce s-a încheiat mandatul de ministru al Sportului, pe 5 ianuarie 2017, am considerat că este cazul să mă ocup doar de Federaţia Română de Canotaj, şi de 6 ani de zile suntem pe primul loc în topul Federaţiilor sportive naţionale.
Sunt preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, care în lume este pe locul al treilea în clasamentul pe medalii, după rezultatele de la Campionatele Mondiale. Pe locul 1 sunt unii care investesc. Anglia, Noua Zeelandă, au alte condiţii. Cu ei mă bat!
Nu mai vorbesc de ce e aici la noi, Italia, Franţa, suntem înaintea lor în clasament. Nu cred că ştie cineva asta...
Pe noi ne finanţează Ministerul Sportului, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, şi bineînţeles zona privată, de care sportul românesc are mare nevoie. La canotaj pot să spun că avem în jur de 16 sponsori fideli canotajului de câţiva ani încoace, şi le mulţumesc că sunt alături de noi!", a declarat Elisabeta Lipă la MI-Th Influencer, cu Mirela Vescan şi Thea Haimovitz.
Performanţă cu bani puţini. O garnitură de bărci, o dată la 4 ani
"O barcă de 8 costă 50.000 de euro. Ea ţine, să zic, mai mulţi ani, dar ca să fii competitiv, să te lupţi cu cei mai buni, care în fiecare an îşi cumpără garnituri de bărci, adică pentru simplu, dublu, barcă de 4, barcă de 8... Noi luăm o garnitură nouă odată la patru ani, pentru Jocurile Olimpice. Exact ce aţi auzit... O barcă de 8 persoane, cât o vedem noi de mare, are 90 kg, e ca un fulg. Sunt făcute din fibră de carbon. Noi ne antrenăm cu cele cu care mergem la Olimpiadă. Noroc că acum ciclul ăsta olimpic e mai scurt, din cauza pandemiei. Parisul este mai aproape. Pandemia ne-a furat un an şi jumătate din acest ciclu olimpic. E şi bine, dar şi rău, pentru că nu apuci să faci o strategie care să ajute, în sensul că cei mici, în care îţi pui speranţa, nu ajung la maturitate atât de repede. Eu sper să fie bine, pentru că avem o generaţie de copii serioşi, am scăpat de sintagma "asta este". Iată că de câţiva ani suntem o echipă matură, care de câţiva ani a demonstrat că ştie ce vrea", a mai spus Lipă.
Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar, obiectiv îndrăzneţ
"Copiii ăştia, sportivii ăştia tineri, cum e Simona, cum e Ancuţa, spun răzând că obiectivul lor este să o depăşească pe Elisabeta Lipă. Creşte sentimentul de bucurie. Arată că sunt hotărâte, că ştiu ce vor. Că vor ajunge sau nu, trebuie să o facă pas cu pas. Nici eu nu mi-am propus să fac şase ediţii de Jocuri Olimpice. Am fost sănătoasă, talentată, de muncă nu am fugit niciodată, aşa că au venit şi rezultatele", a concluzionat Elisabeta Lipă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News