Data publicării:

Fed Cup, România - Elveția. Halep, prima reacție după calificare: Eu am visat mereu!

Autor: Darius Muresan | Categorie: Sport
WhatsApp

Simona Halep a câştigat punctul decisiv în barajul de accedere în Grupa Mondială, contra Elveţiei, ducând România în elita celor mai bune 8 naţiuni din tenisul feminin pentru 2019.

"Astăzi a fost un pic mai uşor, am fost un pic mai relaxată - chiar dacă nu este simplu să ştii că joci meciul decisiv.. Publicul a fost extraordinar. Mi-am dat drumul la joc şi am reuşit să dau totul. Astăzi am avut mai multă încredere în returul meu, iar atunci când am avut nevoie, am jucat mai bine. Cu 40 de minute înainte de meci a venit arbitrul la noi şi a anunţat că s-a schimbat jucătoarea... m-am gândit că ar fi trebuit să mă antrenez un pic cu Mihaela Buzărnescu. Au fost două zile grele, din punct de vedere emoţional", a declarat la finalul partidei liderul mondial, potrivit Prosport.

Simona a confirmat că îşi doreşte trofeul Fed Cup. "Trebuie să visezi mereu, iar eu am visat mereu, de când eram mică. Sper să mergem cât mai departe în Fed Cup, în fazele finale. Avem o echipă puternică, iar dacă jucăm acasă, cu un astfel de public, este greu să pierdem", a transmis Simona, cea care a adus două dintre cele trei puncte ale victoriei cu 3-0 a României în faţa Elveţiei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel