TPBI prelungește programul a opt linii de transport în comun, pentru preluarea spectatorilor meciului FCSB – Rapid. La dispoziția Brigăzii Rutiere, liniile 86, 90, 104 și 143 vor fi deviate.
Liniile 1, 10, 40, 55, 86, 90, 104 și 311 vor avea un program de circulație prelungit în seara zilei de duminică, 16.03.2025, pentru a asigura transportul spectatorilor ce vor asista la meciul de fotbal FCSB – Rapid București, programat de la ora 21.00, pe „Arena Națională”. Totodată, dacă situația o va impune, sub directa coordonare a agenților de ordine publică și a agenților Brigăzii Rutiere de Poliție, traseele liniilor 86, 90, 104 și 143 vor fi modificate.
Așadar, potrivit dispozițiilor Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), vehiculele liniilor 1, 10, 40, 55, 86, 90, 104 și 311 vor circula în zona „Arenei Naționale”, după terminarea meciului, astfel:
– Orele estimate de trecere ale tramvaielor liniei 1 la Piața Iancului (în zona Arenei Naționale) sunt 22.55, 23.10, 23.20, 23.35 și 23.50.
– Orele estimate de trecere ale tramvaielor liniei 10 la Piața Iancului sunt 22.50, 23.05, 23.20 și 23.35.
– Orele estimate de trecere ale tramvaielor liniei 40 la „Arena Națională”, pe sensul spre „Piața Sfânta Vineri”, sunt 23.00, 23.20 și 23.55, iar pe sensul spre „Bd. Theodor Pallady”: 22.50, 23.15 și 23.35.
– Orele estimate de trecere ale tramvaielor liniei 55 în zona „Arenei Naționale” sunt 23.00 și 23.30 (pe sensul spre „Piața Sfânta Vineri”), respectiv 23.10 și 23.40 (pe sensul spre „Pantelimon”).
– Troleibuzele liniei 86 vor pleca de la „Arena Națională” către „Clăbucet” la orele 23.00, 23.15 și 23.30.
– Troleibuzele liniei 90 vor pleca de la „Arena Națională” către „Semănătoarea” la orele 23.00, 23.15 și 23.45.
– Orele estimate de trecere ale autobuzelor liniei 104 în zona „Arenei Naționale” sunt 22.55, 23.05, 23.20, 23.30 și 23.40 (pe sensul spre „Piața Operei”), respectiv, 23.05, 23.15, 23.25, 23.35, 23.45 și 23.55 (pe sensul spre „Complex Comercial Pantelimon”).
Orele estimate de trecere ale autobuzelor liniei 311 în zona „Arenei Naționale” sunt 23.05 și 23.30 (pe sensul spre „Faur”), respectiv, 23.25 și 23.45 (pe sensul spre „Sala Palatului”).
ATENȚIE!
Dacă situația o va impune, la dispoziția Brigăzii Rutiere de Poliție, traficul rutier va fi restricționat pe Bd. Pierre de Coubertin, motiv pentru care troleibuzele liniilor 86 și 90 vor întoarce în Depoul Vatra Luminoasă. În acest caz, călătorii vor putea utiliza vehiculele liniilor 86 și 90 de la stația „Aura Buzescu”, iar plecările vor avea loc la orele menționate mai sus!
De asemenea, în această situație, autobuzele liniei 104 vor funcționa pe traseul de bază între terminalul „Complex Comercial Pantelimon” și intersecția Șos. Iancului/ Bd. Pierre de Coubertin, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Șos. Iancului, Șos. Mihai Bravu, Bd. Decebal, apoi traseul actual. În acest caz, călătorii vor putea folosi vehiculele liniei 104 de la stația „Sarafinești” – pe sensul spre „Piața Operei”, respectiv „Șoseaua Iancului” – pe sensul spre „Complex Comercial Pantelimon”, iar orele estimate de trecere în zona „Arenei Naționale” sunt cele menționate mai sus!
În cazul restricționării traficului rutier pe Bd. Pierre de Coubertin, autobuzele liniei 143 vor circula pe traseul de bază între terminalul „Bucur Obor” și intersecția Str. Baicului/ Șos. Pantelimon, apoi pe un traseu modificat pe Șos. Pantelimon, Bd. Ferdinand, Bd. Gării Obor, până la terminalul „Baicului” (capătul liniilor 69, 85 și 382), cu întoarcere pe Str. Baicului, Str. Paharnicul Turturea, Str. Dumitru Slugeru, apoi traseul actual.
Cei prezenți pe „Arena Națională” mai au la dispoziție și autobuzele liniilor 330 și 335, care circulă potrivit programului stabilit, precum și vehiculele liniilor de noapte N102 și N109.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu