FCSB și CFR Cluj, eliminate din Europa. Dezastru pentru România. Urmează potopul!
FCSB și CFR Cluj au fost eliminate ieri din play-off-ul Europa League iar pentru România urmează un adevărat dezastru fotbalistic.
Pentru a doua oară de la introducerea sistemului cu grupe și în Cupa UEFA/Europa League, în sezonul 2004/2005, România nu trimite nici măcar o echipă în această fază. Prima dată s-a întâmplat în 2015, când FCSB și Astra au fost eliminate de Rosenborg și AZ Alkmaar, iar situația s-a repetat joi seară, FCSB și CFR fiind scoase din Europa de Rapid Viena și Dudelange, informează Gazeta Sporturilor.
Liga 1 a ajuns pe locul 29 în clasamentul coeficienților UEFA, cea mai joasă poziție ocupată vreodată, sub țări precum Bulgaria, Kazahstan, Azerbaidjan sau Israel.
Astel, potrivit sursei citate, locul 29 în clasamentul UEFA înseamnă că România va trimite în continuare patru echipe în cupele europene, însă toate vor avea de trecut patru tururi preliminare pentru a intra în grupe! Adică opt meciuri! Echipe noastre vor fi nevoite să înceapă anul competițional la începutul lui iulie. Modificările vor intra în vigoare în sezonul european 2020/2021.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News