Data publicării:

FCSB. Enache, dezlănțuit după reziliere: I-am spus asta lui Becali

Autor: Darius Muresan | Categorie: Sport
WhatsApp
Gigi Becali
Gigi Becali

Fundaşul Garbiel Enache a declarat că a ajuns la un acord cu echipa rusă Rubin Kazan şi urmează să semneze un contract valabil patru luni, cu opţiune de prelungire, după ce s-a despărţit pe cale amiabilă de FCSB.

"Mă bucur foarte tare că a venit această ofertă de la Rubin Kazan, dar aştept să mă bucur la maximum atunci când voi semna, după vizita medicală. Abia aştept să fiu şi eu liniştit. Ne-am înţeles pe patru luni la început, iar apoi renegociere pentru încă trei sezoane", a spus Enache, la Telekom Sport.

Internaţionalul român, în vârstă de 27 de ani, a recunoscut că a făcut un compromis când a mers la FCSB, în iarna anului 2016, şi s-a arătat dezamăgit de modul în care a luat sfârşit aventura sa la clubul finanţat de George Becali, scrie Prosport.

[citeste si]

"Nu puteam să fiu dat afară de la prima echipă. M-au lăsat să mă antrenez, dar mi-au zis că nu o să mai joc. La echipa a doua nu puteam să merg oricum. Am ştiut unde vin, ştiam la ce echipă o să ajung. Este dureros pentru un jucător să treacă de la o extremă la alta. Azi eşti cel mai bun, mâine ţi se zice adio.

Domnul Becali m-a luat de la Astra pentru ce jucam acolo, pentru postul de acolo. I-am spus asta şi când ne-am despărţit. Eu am venit pe postul de mijlocaş dreapta şi m-am trezit peste noapte fundaş dreapta. Mi-am făcut treaba cât am putut de bine, nu am comentat niciodată, am jucat acolo unde am fost băgat", a încheiat Enache.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel