Data publicării:
FCSB doreşte modificarea ROAF. Răspunsul UEFA
FCSB doreşte modificarea ROAF, pentru a se putea alinia la cerințele campionatelor puternice din Europa.
Conducerea FCSB a solicitat Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal modificarea Regulamentului de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF) astfel încât acesta să permită ca două cluburi din acelaşi eşalon să poată avea acelaşi sponsor. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a menţionat că în campionatele puternice ale Europei acest lucru este permis, dar înainte de a realiza modificarea aşteaptă şi un răspuns din partea UEFA.
'FCSB doreşte o modificare în ROAF astfel încât să se permită ca două cluburi, sau mai multe, să semneze contracte cu acelaşi sponsor, iar numele acestuia să poată fi expus pe tricourile de joc. În momentul de faţă ROAF nu permite ca două cluburi să aibă acelaşi sponsor principal. Noi acum aşteptăm un punct de vedere al celor de la UEFA. Am făcut şi o analiză şi nu regăsim o prevedere cum avem noi în prezent la nivelul celorlalte ligi din Europa, dar aşteptăm şi un răspuns de la UEFA. Nu ar trebui să fie discuţii dacă se va modifica acel articol, pentru că noi ne dorim doar ca integritatea competiţiei să nu aibe de suferit. Un sponsor nu are capacitate de influenţă în luarea unor decizii. Să nu îşi imagineze cineva că în străinătate un sponsor poate impune titularizarea unui jucător sau altceva. Echipele se bat pentru sumele din drepturile TV, pentru un loc anume în campionat şi aşa mai departe. Iar în Anglia, Italia, Franţa şi Spania se întâmplă ca numele unui sponsor să apară pe echipamentele de joc ale mai multor echipe', a precizat preşedintele.
Schimbare și în organizarea Champions League
Burleanu a menţionat că FRF a transmis în cadrul unei şedinţe a asociaţiilor naţionale din Europa că doreşte micşorarea numărului de locuri pe care campionatele puternice îl au în prezent în grupele competiţiilor europene. 'În ultima perioadă a avut loc o întâlnire la UEFA a tuturor asociaţilor naţionale în care s-a discutat despre formatul competiţiilor intercluburi. În momentul de faţă, din cele 32 de echipe din grupele Champions League 26 se cunosc deja, iar toate celelalte echipe din tururile preliminare îşi dispută doar 6 locuri. Iar cele mai puternice 4 campionate din Europa dau automat 4 echipe în grupe. Luând în considerare acest aspect, poziţia FRF în această dezbatere a fost de reducere a numărului alocat celor mai importante 4 campionate, de la 4 la 3 locuri asigurate, pentru a face posibil ca mult mai multe ţări din Europa să dea echipe în Champions League. Este clar că noi ne dorim să reducem acest decalaj dintre echipele din Est şi cele din Vest. Obiectivul este să reducem, pentru că de recuperat decalajul e aproape imposibil', a menţionat Burleanu.
Citește și:
Manchester City a spart trofeul de campioană - VIDEO. Farsă sau realitate?
Jose Mourinho nu trădează. Răspunsul la propunerea lui Ronaldo
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News