FCSB Denis Alibec. Dică lămurește situația jucătorului: Am avut o discuţie cu el faţă în faţă
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Tehnicianul echipei FCSB, Nicolae Dică, a declarat, vineri, că Denis Alibec va rămâne la FCSB dacă va munci la antrenamente şi va ajuta echipa.

"Am fost acuzat de foarte multe persoane că nu ştiu să lucrez cu Denis Alibec. Aşa o fi. Dar, cu mine antrenor, Bizonul a marcat 12 goluri şi a devenit golgheterul Stelei, Tănase este al doilea marcator, cu 9 goluri, Man, care anul trecut nu juca, a înscris şase goluri în campionat şi două în Cupa României, Florinel Coman a dat şi el 3-4 goluri. A, şi să nu uit de Budescu, care a marcat 6-8 goluri. Budescu, alt jucător venit de la Astra, dar care a ajuns să alerge 10-11 kilometri pe meci şi care face şi faza defensivă. Şi Alibec are la Steaua libertatea pe care o avea la Astra în atac, dar i-am cerut aici să facă şi faza defensivă. Eu ştiu foarte bine ce s-a întâmplat. Am avut o discuţie cu el faţă în faţă, i-am spus ce-mi doresc şi ce aştept de la el. Dacă Denis va înţelege că-i vreau binele şi va face ce i-am spus şi va avea evoluţii bune, atunci va fi ok. Dacă nu, treaba lui. Dacă din ianuarie Denis Alibec va fi un alt jucător, dacă va munci la antrenamente şi va avea evoluţii bune şi ne va ajuta, atunci va rămâne”, a spus Dică la Digi Sport.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel