Data actualizării:
Data publicării:

FCSB - CFR Cluj, cu titlul pe masă. Atac înainte de meci: ”O intoxicare!”

Autor: Darius Muresan | Categorie: Sport
WhatsApp

Directorul sportiv al lui CFR Cluj, Bogdan Mara, susţine că cerinţa FCSB de a cere arbitri străini a fost pur şi simplu "o intoxicare" cu scopul de a pune presiune pe partea adversă.

"Nu vom avea parte de arbitri străini. Am răspuns oficial clubului FCSB, că suntem de acord în condiţiile noastre. Dacă CCA ar fi dorit, cu sigurantă s-ar fi respectat deciziile noastre. Ei nici nu doreau aceşti arbitri. A fost o presiune din partea lor, pentru că ştiau şi ei că CCA nu va accepta condiţiile noastre. Este o intoxicare. S-a văzut această presiune că am fost dezavantajaţi în patru meciuri, iar ei au fost avantajaţi în două.

Noi tragem nădejde ca la comisie să se ia decizia corectă, nu depunctare. Azi trebuia să se dea o pronunţare, dar în acest a moment comisia a repus pe rol un dosar mai vechi. Sunt două cazuri diferite, Gigi Becali nu are legatură cu Dan Petrescu. Practic, un dosar pus deja pe rol a fost repus acum, deşi nu are legătură cu celălalt. Ne mirăm pur şi simplu de aceste decizii. Vom vedea în final ce decizie se va lua. Nu vom avea nicio problemă dacă va arbitra Tudor. Este important ca arbitrul care va fi să vorbească cu jucătorii pe teren", a declarat Mara la Digi Sport, potrivit Prosport.

În schimb, oficialul CFR-ului a tras un semnal de alarmă: "Dacă pierdem, probabil că titlul va merge la FCSB. Avem 4 jucători accidentaţi după meciul de la Iaşi, dar vom căuta cele mai bune soluţii", a spus Bogdan Mara.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel