FCSB - CFR Cluj. Becali, despre Moruțan: Tată, stai acolo și mori pe teren! Sunt convins că îi batem pe CFR în ultima etapă!
Autor: Andrei Itu | Publicat pe: 04 mai, 08:31
FCSB - CFR Cluj. Becali, despre Moruțan: Tată, stai acolo și mori pe teren! Sunt convins că îi batem pe CFR în ultima etapă!
Gheorghe Becali, patronul FCSB, l-a criticat pe Olimpiu Moruțan după remiza cu CFR Cluj. Becali a transmis că echipa pe care o patronează are șanse mari să cucerească titlul, care ar putea fi decis chiar în ultima etapă, în returul cu echipa din Gruia.

'Moruțan mi s-a părut bun, dar dacă te caută Milan și nu știu cine, ziceți voi, că la mine n-a venit nicio ofertă, și tu zici că nu mai poți, nu mai căuta, tată, să te duci la echipe mari, stai acolo pe teren și mori pentru echipă. El la pauză a zis că nu mai poate decât 15 - 20 de minute să mai joace. Ce 15-20 de minute? Avea capul spart? Trebuia să stea pe teren. Îmi pare rău că am fost de acord cu schimbarea lui', a declarat Gigi Becali.

Adrian Șut și Darius Olaru, intrați pe parcursul meciului cu CFR disputat la Giurgiu, au evoluat cu probleme fizice. FCSB nu s-a mai putut baza din minutul 36 nici pe Andrei Miron, fiind accidentat. Mai mult, Valentin Crețu a fost suspendat din cauza cartonașului roșu primit pentru protestele de la finalul meciului cu Sepsi Sf. Gheorghe, pierdut 1-2, fapt pentru care Gigi Becali a declarat că este mulțumit cu punctul obținut din partida cu ardelenii.

'Este intervenție divină, dar să vedem cu ce scop. Nu știm ce vrea Domnul. Aflăm la final. Înainte de meci, dacă-mi spunea cineva să semnez, să nu se mai joace meciul și să dau și șase puncte în anul următor, pentru un egal, acceptam. Eram decimați, Șut nu a putut, a jucat cu infiltrații, Olaru, nu. A picat și Miron. Nu l-am avut nici pe Crețu, dacă își vedea de treabă Crețu și nu se dădea șmecher, îl aveam pe Crețu și juca Haruț fundaș central', a menționat Gigi Becali.

Gigi Becali a mai spus că FCSB putea obține cu ușurință victoria cu CFR, dacă Răzvan Oaidă, Iulian Cristea și Octavian Popescu ar fi gestionat mai bine marile ocazii avute la poarta adversă.

'Am avut șanse să facem 2-0, la Oaidă, la Cristea. Am avut și în minutul 92, Tavi Popescu acolo, trebuia să se distreze, n-aveam nevoie de gol, el a dat la portar, la Arlauskis. N-a încercat bine, n-avea de ce să încerce așa execuție, eram trei contra unu. Suntem mai valoroși decât ei, asta e clar și se vede. Dar ei sunt mai puternici. Eu sunt foarte mulțumit de arbitraj, dar nu trebuie să lași meciurile astea prea tare, trebuie să dai galben să îi liniștești. A fost un meci mai mult de luptă. Eu sunt convins că îi batem în ultima etapă, că vor fi toți jucătorii apți, în afară de Coman. Eu sunt mulțumit că a revenit Olaru, că el e important pentru noi', a spus Gigi Becali, la emisiunea Digi Sport Special.

FCSB a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul cu CFR Cluj, în care a condus până în minutul 93.

Astfel, CFR conduce în clasamentul Ligii 1 cu 2 puncte avans față de echipa lui Gheorghe Becali.

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro