FCSB, aproape de transferul de titlu. Becali: ”El vrea bani...”
Constantin Budescu este pe plecare de la arabi, iar FCSB ”stă la cotitură” pentru a-l aduce din nou în lot.
Arabii îl doresc plecat pe Constantin Budescu de la Al Shabab. Budescu mai are doi ani de contract cu Al-Shabab, însă ar urma să-şi rezilieze înţelegerea în următoarele zile. Budescu are o cotă de piaţă de 4 milioane de euro, conform Transfermarkt.
Constantin Budescu a fost obișnuit de arabi cu un salariu foarte mare, salariu pe care FCSB nu îl poate suporta. Mihai Stoica a ţinut în acest timp legătura cu fotbalistul şi a aflat că a rămas ataşat de FCSB. Încă mai păstrează tricoul pe care l-a îmbrăcat timp de un sezon (2017-2018).
"Budescu are mereu ușa deschisă! Îl aștept oricând la echipă. Nici nu trebuie să-i mai fac ofertă. El știe că îl vreau la echipă. E un jucător foarte bun. MM Stoica mi-a zis că încă mai are tricoul în care a jucat la FCSB și îl mai poartă. Nu știu dacă revine în România. El vrea bani. Dacă vine în România, vine de plăcere, nu pentru bani", a declarat Gigi Becali pentru Gazeta Sporturilor.
Budescu a marcat 7 goluri în 23 de meciuri disputate în sezonul trecut pentru Al Shabab.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News