FCSB a învins-o pe FC Bihor, în Cupa României / Vezi golurile
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Foto: Facebook FCSB
Foto: Facebook FCSB
FCSB a învins formaţia de liga a treia FC Bihor cu scorul de 2-0 (1-0), miercuri seara, la Oradea, într-un meci din Grupa C a Cupei României la fotbal.

FCSB a deschis scorul prin David Miculescu (26), cu un şut din întoarcere. Fundaşul sud-african Siyabonga Ngezana a marcat primul său gol în tricoul echipei bucureştene (69), cu capul, în urma unui corner executat de Darius Olaru.

VIDEO

La FCSB a debutat cu acest prilej Cristian Ganea. În celelalte meciuri din Grupa C, Oţelul Galaţi a dispus în deplasare de formaţia de liga a treia SCM Zalău cu 4-1, iar Dinamo Bucureşti şi FC U Craiova au terminat nedecis, 1-1.

FC Bihor Oradea - FCSB (0-1), Stadion Iuliu Bodola - Oradea Au marcat: David Miculescu (26), Siyabonga Ngezana (69). Arbitru: Andrei Moroiţă (Ploieşti); arbitri asistenţi: Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa/Prahova), Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj); al patrulea oficial: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare) Observatori: Aron Huzu (Sibiu) - CCA, Cătălin Paşcanu (Cugir) - FRF.

Citește și -  Universitatea Craiova s-a făcut de râs în fața CS Tunari, în Cupa României

Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu formaţia de ligă secundă CS Tunari, 1-1 (0-0), miercuri, în deplasare, în Grupa D a Cupei României la fotbal, după ce a egalat cu şansă în minutul 90.

Universitatea a făcut un joc lamentabil, dar a reuşit egalarea prin Jovan Markovic (90), care a deviat norocos mingea trimisă de slovenul Jasmin Kurtic din lovitură liberă. Pe un teren impracticabil, penultima clasată în liga secundă a deschis scorul imediat după pauză (46), prin Paul Mitrică, după o gafă de proporţii a lui Juraj Badelj.

În alt meci din Grupa D, UTA a învins-o pe Gloria Buzău cu 2-1 deplasare, după ce echipa de ligă secundă conducea la pauză. Valentin Dumitrache (32) a deschis scorul pentru gazde, dar arădenii au reuşit să întoarcă scorul în partea a doua, graţie golurilor semnate de Marcelo Freitas (57) şi Aleksandar Vucenovic (75), la primele lor goluri pentru Bătrâna Doamnă.

Marţi, FC Voluntari a învins-o pe Farul Constanţa cu 2-0 în primul meci al grupei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel