FC Botoșani - Dinamo, 4-0. Marius Croitoru, reproșuri după meci: Îmi e greu să cred cum arbitrează unii
Antrenorul FC Botoșani, Marius Croitoru, a comentat meciul cu Dinamo, încheiat cu scorul 4-0.
Meciul dintre FC Botoşani şi Dinamo Bucureşti, din etapa a 18-a Ligii 1, jucat duminică seară, s-a terminat cu scorul 4-0.
La finalul partidei, antrenorul FC Botoșani, Marius Croitoru, s-a arătat convins că scorul putea fi mult mai mare. Croitoru nu a fost mulțumit de modul în care arbitrul a acordat cartonașele pe teren.
De asemenea, după meci, Croitoru a lămurit și situația lui Andrei Chindriș.
„Cred că mai puteam marca cel puțin atâtea. Mă interesau cele trei puncte. Am început să schimb, îl am și pe Florescu suspendat. Îmi e greu să cred cum arbitrează unii oameni. El e faultat și el ia galben, dar suntem în România și trebuie să ne comportăm ca atare. S-a văzut schimbarea de atitudine față de primul joc. Avem nevoie de Keyta, când a avut nevoie de noi am fost aici. E normal ca ajutorul să fie reciproc.
Singurul care se poate transfera este Chindriș. Are dată clară până la 1 februarie. Dacă nu se transferă până atunci, nu mai pleacă. Rămâne să demonstrăm pe teren, să avem aceeași atitudine, același joc. Sunt ferm convins că atunci când se va termina sezonul regulat vom fi acolo unde ne dorim cu toții. Îmi doream, bineînțeles. De ce nu? Cu gândul ăsta te faci antrenor. Îmi doresc să câștig împotriva oricărei echipe. Jucăm pe un teren dificil, cu o echipă dificilă.”, a declarat antrenorul FC Botoșani, Marius Croitoru, după partida cu Dinamo, potrivit Realitatea Sportivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News