Data publicării:

FC Barcelona: Antrenorul Koeman spune că echipa nu e la nivelul dorit

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Sport
WhatsApp
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ

Antrenorul Ronald Koeman a încheiat primul sezon al său de la FC Barcelona și a avut mesaje dure despre jucători.

Conform Marca, cel mai prolific fundaș din istoria fotbalului a încheiat dezamăgitor sezonul 2020-2021, în ciuda faptului că FC Barcelona a reușit să cucerească Copa del Rey. Viitorul olandezului pe Camp Nou este încă în dubii, iar șansele sunt ca acesta să plece de la Barcelona, astfel că declarațiile sale de după ultima etapă de LaLiga au fost tăioase.

„Echipa era deja formată la momentul în care am sosit”, a transmis Koeman, după victoria cu 1-0 cu Eibar din campionat care nu a contat totuși în lupta pentru titlu. „Singurul transfer pe care l-am făcut a fost Sergino Dest. Echipa nu este deloc la nivelul pe care îl dorim la Barcelona”.

Șefia clubului crede că jucătorii sunt sub așteptări

 

„Mulți din cadrul clubului gândesc acest lucru. Vrem să îmbunătățim formația. Sunt jucători mai vârstnici care au dovedit că se ridică la pretențiile echipei și jucători mai tineri care au nevoie de experiență. Pentru a fi mai performantă, echipa are nevoie de eficiență în atac. Am înscris mult, dar procentul șanselor pe care le fructificăm este mult mai mic decât ar trebui să fie la Barcelona”, a adăugat Ronald Koeman, sâmbătă seara.

Olandezul nu consideră că aventura sa de pe Camp Nou va fi gata la vară. „Nu cred că a fost ultimul meu meci. Am un contract. Nu știu, dar toți vorbiți despre acest lucru foarte mult. Dacă clubul vrea să mă schimbe, o să vorbească direct cu mine”, a mai spus Ronald Koeman.

Concluziile sezonului

Forțat de împrejurimi, Ronald Koeman a lăudat prestația echipei în sezonul 2020-2021. „Ne-am luptat în 2021. Însă, am pierdut două sau trei meciuri importante. Avem o echipă tânără, dar am crescut. Este per total pozitiv. Vrem să câștigăm totul, dar nu putem să facem asta mereu”, a mai transmis antrenorul.

Atletico Madrid a ajuns să câștige în final LaLiga, în ultima etapă, datorită atacantului Luis Suarez, considerat de Ronald Koeman prea slab pentru FC Barcelona. Este primul titlu al lui Atletico după 7 ani de așteptare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel