FBI stă cu ochii pe Tik Tok. Celebra platformă ar fi fost folosită pentru spionaj
TikTok este sub monitorizarea FBI, după ce platforma a fost utilizată chiar de dezvoltator pentru a spiona jurnaliști din Statele Unite.
Platforma preferată de copiii din ziua de azi s-ar putea să devină interzisă, iar tot mai multe țări susțin această decizie. Departamentul de Justiție și FBI investighează ByteDance, dezvoltatorul TikTok, care este acuzat că ar fi spionat mai mulți jurnaliști din Statele Unite prin intermediul aplicației, scrie nbcnews.com.
Intenţii "necurate"?
Cele două instituții americane împreună cu procuratura Districtului de Est al Virginiei lucrează la deslușirea cazului și metoda prin care jurnaliștii au putut fi urmăriți de angajații ByteDance. În timp ce ByteDance încerca să afle ce angajați oferă informații confidențiale presei, s-au accesat datele personale ale jurnaliștilor.
Informațiile găsite apar cu o săptămână înainte ca șeful TikTok să fie interogat în Congress, unde va trebui să reducă suspiciunile din politică. După acest caz, mai multe țări au cerut interzicerea platformei de pe mobilele oficialilor, dar nici nu exclud varianta de a interzice aplicația la nivel național, similar perioadei din India, 2020, a spus sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News