Data actualizării:
Data publicării:

Favipiravirul, în tratamentul COVID-19. Dr. Simin Florescu, declaraţie care schimbă tot: S-a cam terminat, total inutile!

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Conf. dr. Aysel Simin Florescu a vorbit despre utilitatea antiviralelor, printre care şi Favipiravir, în tratarea COVID-19. 

"Trebuie să spunem un lucru: aceste medicamente antivirale au o indicaţie de administrare, la cei care prezintă un risc de evoluţie severă a bolii și numai în primele zile de boală. 

Pe de altă parte, pe măsură ce datele medicale s-au acumulat, s-a observat că aceste substanţe antivirale, cum ar fi umifenovirul şi, mai nou, favipiravirul, nu au eficienţă atât de mare precum s-a crezut iniţial, după primele luni de pandemie. Acum, trialurile clinice arată că gradul de eficienţă este destul de scăzut, şi câteodată atât de scăzut încât au început să fie abandonate rând pe rând. Umifenovirul este deja ieşit de ceva timp din schemă, Favipiravirul probabil va păţi acelaşi lucru. Aşa că din punct de vedere al acestor substanţe, lucrurile s-au cam terminat. 

Rămâne în continuare în vigoare o medicaţie simptomatică la domiciliu şi recomandarea de anticorpi monoclonali, care are nişte criterii foarte clare, exact pentru pacienţii cu risc de evoluţie severă. Aici intervine arta medicului de familie, care să selecteze pacienţii cu risc şi să îi îndrume spre aceşti anticorpi. Dar altfel, antiviralele şi mai ales antibioticele sunt totalmente inutile în această boală, mai ales pentru pacienţii cu forme uşoare, care stau la domiciliu", a declarat dr. Simin Florescu la Academia de Sănătate. 

Youtube video image

Favipiravir, disponibil în ambulatorii 

 

Medicamentul Favipiravir devine disponibil în ambulatoriu, după cum a anunţat ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, la începutul lunii octombrie. 

”Înseamnă o degrevare a sistemului spitalicesc”, a explicat ministrul care a adăugat faptul că medicamentul nu are autorizație de punere pe piață și nu poate fi pus pe lista medicamentelor compensate.

Până în prezent, pentru acest medicament, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România a realizat o evaluare în baza căreia a emis o autorizaţie pentru nevoi speciale valabilă în România și în baza căreia se permite administrarea în unitățile sanitare, sub supraveghere medicală, având o utilizare restrictivă.

Potrivit MS, în India, țara de proveniență, FAVIPIRAVIR are un aviz temporar pentru fabricaţie şi comercializare obținut în urma unui proces de evaluare accelerată și conditionată de multiple cerințe și care nu poate fi asimilată cu o autorizație de punere pe piață emisă în acord cu legislația europeană în vigoare.

Conform Protocolului Național de tratament al bolnavilor infectați cu virusul SARS-Cov-2, medicamentul Favipiravir este recomandat a fi administrat în formele ușoare și medii de infecție cu corornavirus în prima săptămână de boală, scrie Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel