Farmacist arestat pentru crimă la 50 de ani de la evadare
Poliţia federală americană a anunţat vineri că a prins un deţinut care evadase în 1971 în timpul înmormântării bunicii sale, relatează AFP.
Leonard Moses ispăşea la acea vreme o pedeapsă de închisoare pe viaţă după condamnarea sa în 1968 pentru uciderea unei locuitoare din Pittsburgh, se arată într-un comunicat al FBI.
După asasinarea liderului luptei pentru drepturi civice Martin Luther King, mai mult revolte au izbucnit în acest oraş din nord-estul ţării, iar Leonard Moses a aruncat, împreună cu nişte camarazi, cocktailuri Molotov asupra unei case. Femeia care locuia în respectiva casă, Mary Alpo, a murit sub efectele cumulate ale arsurilor şi ale unei pneumonii.
Cu ocazia înmormântării bunicii sale, Leonard Moses a evadat. După fugă, tânărul şi-a refăcut viaţa sub numele de 'Paul Dickson' şi a lucrat, cel puţin începând din 1999, ca farmacist în statul Michigan, precizează FBI, transmite Agerpres.
În 2016, poliţia federală şi-a reluat ancheta, i-a interogat din nou pe apropiaţii săi, a oferit o recompensă şi a pus la dispoziţie un număr special pentru a primi informaţii pe acest subiect.
În ciuda a peste 2.000 de informaţii adunate, "nu am reuşit să îl localizăm şi să îl prindem pe Leonard Moses", a declarat Michael Christman, un responsabil al FBI, în cadrul unei conferinţe de presă la Pittsburgh.
Însă, la începutul anului, el a fost reţinut şi inculpat în Michigan în cadrul unei anchete separate, despre care FBI a refuzat să ofere detalii. Documente judiciare arată însă că un anume Paul Dickson născut în 1949 a fost inculpat în aprilie în acest stat pentru fraudă şi prescrierea ilegală de substanţe controlate. În cadrul acestei proceduri, amprentele sale digitale au fost introduse într-un sistem informatic local şi în cele din urmă verificate şi printr-o bază de date federală.
El a fost arestat joi, fără incidente, la domiciliul din Grand Blanc, Michigan, şi urmează să fie transferat spre Pennsylvania pentru a fi adus în faţa justiţiei, a declarat Christman.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News