Beitar a anunţat transferul lui Ali Mohamed, un atacant care joacă pentru naţionala Nigerului şi care a semnat un contract pe trei ani. 'Ali Mohamed trebuie să găsească o poreclă ca să poată juca pe Teddy', stadionul clubului din Ierusalim, a reacţionat La Familia, cea mai radicală aripă a suporterilor lui Beitar, pe pagina sa de Facebook, urmărită de mai mult de 36.000 de persoane.
Acest fotbalist de 23 de ani joacă de patru ani în Israel, întâi la Beitar Tel Aviv/Ramla, în divizia a doua, apoi la Maccabi Netanya, în prima divizie, unde a atras atenţia prin evoluţiile sale. Potrivit presei israeliene, Ali Mohamed este creştin, dar numele său cu sonorităţi musulmane le pune probleme ultraşilor din La Familia. Beitar, de şase ori campioană a Israelului, este cunoscută pentru violenţele anti-arabe ale unor suporteri ai săi. Aceştia îşi manifestă zgomotos ostilitatea împotriva jucătorilor arabi ai echipelor adverse, insultându-l pe profetul Mahomed.
Gruparea din Ierusalim, ce-şi are rădăcinile în dreapta naţionalistă israeliană, nu a recrutat niciodată până acum un jucător arab, un caz rar în Israel, unde arabii israelieni reprezintă 17,5% din populaţie, fiind de confesiune musulmană sau creştină. Clubul a luat apărarea jucătorului. 'Am citit nişte reacţii şi ameninţări după transferul lui Ali Mohamed şi nu vom lăsa o minoritate să păteze reputaţia clubului', a afirmat luni seară Beitar într-un comunicat pe pagina sa de Facebook. 'Suntem mândri că l-am legitimat pe Ali Mohamed, cel mai bun jucător străin al campionatului', a adăugat clubul. Jucătorul, care nu a putut fi contactat pentru a se afla dacă va folosi o poreclă, nu a făcut niciun comentariu. În 2013, clubul a adus doi fotbalişti musulmani originari din Cecenia, o republică rusă din Caucaz. Această decizie a declanşat reacţii rasiste ale unor suporteri, iar Beitar a fost nevoită să angajeze gărzi de corp pentru a-i proteja pe jucători. Birourile clubului au fost incendiate. Clubul din Ierusalim a demarat o campanie de schimbare a imaginii sale în ultimii ani, iar în 2017 a primit un premiu pentru lupta sa împotriva rasismului, din mâinile preşedintelui israelian Reuven Rivlin., informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz