Data publicării:

Familie cu 5 copii minori, pe drumuri după ce casa le-a luat foc de două ori într-o lună

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: ISU Botoșani
Foto: ISU Botoșani
Doi părinți și cinci copii minori, dintr-o localitate din Botoșani, au rămas fără casă din cauza unor incendii violente. 

Cinci copilași cu vârste cuprinse între 4 și 17 ani, împreună cu părinții lor, au rămas fără acoperiș deasupra capului după ce casa în care locuiau fost afectată de două incendii produse în mai puțin de trei săptămâni.

De pe 21 februarie, în urma unui incendiu care a izbucnit de la un coș de fum necurățat de funingine, nu și-au mai putut folosi soba pentru a-și încălzi locuința.

Astăzi, în jurul amiezii, în interiorul casei s-a produs un nou incendiu generat, cel mai probabil, din cauza suprasolicitării instalației electrice. Deși ambii părinți erau acasă, aceștia au observat flăcările târziu, când acestea au cuprins toate bunurile din locuință. 

Familia a ajuns temporar într-o locuință socială 

Chemați în ajutor, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Flămânzi au ajuns la fața locului cu două autospeciale cu apă și spumă. La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bunurile din interiorul casei.

Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. Cele șapte persoane au fost transportate într-o locuință socială pusă la dispoziție de Primăria orașului Flămânzi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel