Data publicării:
Familia Regală: Principele Nicolae sărbătorește implinirea a 30 de ani
Zi importantă pentru un membru al Familiei Regale, urmând a fi marcată miercuri seară de un dineu la Palatul Elisabeta, oferit de Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu.
Alteța Sa Regală Principele Nicolae, al treilea în Linia de succesiune la Coroana României, sărbătorește, astăzi, implinirea a 30 de ani. Cu această ocazie, la Palatul Elisabeta, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu vor oferi un dineu, în seara acestei zile. Invitați vor fi prieteni, foști colegi de școală și universitate, colaboratori ai Principelui Nicolae din țară și din străinătate, informează romaniaregala.ro.
În zilele de 29 martie-4 aprilie se află în țara noastră un număr de 37 de invitați ai Principelui Nicolae, veniți din Europa.
Cu această ocazie a fost organizată, de Casa Majestății Sale, o nouă ediție a proiectului "România. O călătorie regală". Ediția 2015 cuprinde orașele București, Sinaia și Sibiu.
Reluate în anul 2004, călătoriile regale au fost inițiate de Regele Carol I și Regina Elisabeta, sub numele de "Croaziere regale pe Dunăre", în secolul al XIX-lea. Familia Regală a mai organizat călătorii regale în anii 2005, 2006, 2008, 2009, 2010 și 2011.
Cei 37 de invitați europeni, însoțiți de Principele Nicolae, vizitează aceste orașe, luând cunoștință, unii dintre ei pentru prima oară, de cultura, arhitectura, ospitalitatea și tradițiile României.
Cine este Principele Nicolae, al treilea în Linia de succesiune la Coroana României
Principele Nicolae s-a născut la 1 aprilie 1985, la Geneva, fiu al ASR Principesei Elena și al domnului Robin Leslie Medforth-Mills, oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
În 2010, la împlinirea vârstei de 25 de ani Majestatea Sa Regele Mihai I i-a conferit titlul de Principe al României și calificativul de Alteță Regală, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Palatul Elisabeta.
Din anul 2007, potrivit Normelor Fundamentale ale Familiei Regale a României, Principele Nicolae este al treilea în Linia de succesiune la Coroana României.
În 2010 a fost decorat de Regele Mihai cu Decorația regală Nihil Sine Deo, iar în 2013, cu Marea Cruce a Ordinului Coroana României (2013).
Cursant al Colegiului Shiplake, din Henley on Thames, Marea Britanie, Principele Nicolae a dobândit certificatul GCSE în matematică, franceză, germană, literatură şi limbă engleză, tehnologia informaţiei, geografie şi ştiinţe (chimie, biologie, fizică), iar apoi a absolvit şi nivelul avansat al GCSE („A-level") în franceză, ştiinţa afacerilor şi educaţie fizică.
În anul 2004, Principele a fost lider asistent al unei expediții în Africa de Sud, Namibia, Botswana, Zimbabwe. În 2005, a locuit pentru 4 luni în Kenya și a participat la o expediție în Madagascar. În anul 2006, Principele a fost angajat în Kenya pentru a antrena trupele Armatei Britanice în Rafting.
Între 2009 şi 2012, Principele Nicolae a urmat cursurile universitare la Colegiul Royal Holloway, Universitatea din Londra, în management.
Principele este pasionat de sport, practicând de-a lungul timpului fotbal, hockey, rugby, cricket, tenis, kayak, canoe și, ocazional, tenis.
Începând din 2010, Principele a realizat vizite în multe orașe, dintre care: Bacău, Iași, Chișinău, Orhei, Soroca, Bălți, Tulcea și Delta Dunării, Buzău, Râmnicu Sărat, Craiova, Galați, Brăila, Piatra Neamț, Slatina, Alexandria, Sinaia, Calafat, Cugir, Sibiu, Cluj, Sighișoara, Alba Iulia, Târgu Mureș, Brașov, Arad, Timișoara.
Principele Nicolae, acțiuni caritabile
Principele Nicolae colaborează cu Școala Britanică din București, într-un proiect pe teme ecologice, și susține organizațiilede mediu ,,Mai Mult Verde" și „Tășuleasa Social".
Principele Nicolae a acordat Înaltul Patronaj proiectului „Platet BSB" derulat de British School of Bucharest. De asemenea, a acordat Înaltul Patronaj și coordonează Asociația Curtea Veche, dedicată promovării cititului în rândul copiilor. Principele Nicolae este ambasador al Organizației internaționale Duke of Edinburgh Award.
În prezent, Alteța Sa Regală colaborează cu Editura Curtea Veche.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News