Familia Luizei Melencu, somată să dea noi probe de ADN. Maria Vasii: DIICOT nu mai are încredere în IML
Avocatul Maria Vasii a declarat că unul dintre motivele pentru care familia Luizei Melencu a fost somată de procurori să dea o nouă probă de ADN ar fi acela că DIICOT nu mai are încredere în INML.
"Este posibil ca DIICOT să nu mai încredere în INML, şi de asta să ceară noi probe ADN. Permiteţi-mi să am aceste îndoieli. INML are un monopol absolut în România şi toate tendinţele de modificare a legii în baza căreia funcţionează au eşuat. Colegiul Experţilor a formulat anul acesta un memoriu pentru a se modifica acest cadru legal şi a permite şi altor institute să facă această activitate de medicină legală, dar a fost respins acest proiect. De ce? Pentru că în general toate expertizele făcute de INML trebuie să fie cu autoritate deplină, nu pot fi puse la îndoială. Memoriul depus de doamna ministru la plângerea lui Alexandru Cumpănaşu i-a obligat, însă, pe legişti să recunoască că nu au tehnologia necesară de a stabili anumite lucruri.
Din punctul meu de vedere, probele se distrug. Deşi normele impun păstrarea unei probe eşantion, la INML, pentru a nu exista contestaţii, distrug probele. Mai este un aspect, însă. Pentru a face investigaţii pe ADN cu precizia necesară, trebuie recoltate probe biologice inclusiv din sânge. Ori, în practică, cu un beţişor precum cele cu care ne curăţăm în urechi, se face tamponare pe cerul gurii şi cam atât. Ca atare, având în vedere tot scandalul din spaţiul public, legiştii şi-au amintit metodologia, dar şi faptul că nu au aplicat-o. De aceea recurg acum la această cerinţă", a spus avocatul Maria Vasi la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News