Falsul complot
Data publicării:
Autor: Sorin Roşca Stănescu
WhatsApp
Chiar in ziua desemnarii lui Klaus Iohannis drept candidat prezidential, fara sa fi avut inca loc vreo lansare oficiala, presedintele marelui Partid National Liberal este acuzat de complot. 

De complot pus la cale impreuna cu Traian Basescu. Si de sperjur. El ar fi dezinformat opinia publica, afirmand ca ultima intalnire cu presedintele, si aceea nesemnificativa, deci irelevanta, ar fi avut loc in 2008. Care este realitatea? Joaca dublu Klaus Iohannis? Ii insala el pe cetateni?

Cineva, nu stiu cine si nici nu conteaza prea mult – desi nu pot sa nu am o banuiala –, le-a furnizat unor jurnalisti, care, pana la proba contrarie, sunt de buna-credinta, o bomba de presa. O fotografie a autoturismului aflat la dispozitia lui Klaus Iohannis, care, ce sa vezi, intra intr-o resedinta oficiala. In Vila Dante. Cunoscuta de catre cetatenii Romaniei drept locul in care obisnuia sa inoate Traian Basescu, chiar si in perioada in care era suspendat. Fotografia a fost insotita de data, 10 iulie, precum si de informatia ca, acolo, Klaus Iohannis s-ar fi intalnit, pentru a pune tara la cale, cu Traian Basescu. Luni seara, cand a avut loc aceasta asa-zisa dezvaluire, Klaus Iohannis se afla in studioul unei alte televiziuni, unde tocmai oferea asigurari ca intre el si Traian Basescu nu exista niciun fel de intelegere si ca nu l-a mai vazut pe acesta din 2008, altfel decat la televizor. Asadar, iata pregatita si frumos ambalata o dubla lovitura. Complot Basescu-Iohannis si doi, departe de a fi asa cum se prezinta, presedintele PNL este, de fapt, un mincinos.

Inca in cursul serii, tarziu, Klaus Iohannis a dezmintit respectiva informatie. Marti dimineata a revenit, intarindu-si se detaliindu-si dezmintirea. Istoria s-a dovedit de tip Radio Erevan. In Vila Dante nu mai locuieste de mult, nici macar temporar, Traian Basescu. Si nici nu mai are acces la piscina. Mai mult chiar, Vila Dante a fost inchiriata de Guvernul Romaniei, condus de domnul Victor Ponta, Ambasadei Statelor Unite ale Americii. Chiar din dispozitia premierului. Domnul Klaus Iohannis a fost in 10 iulie la Vila Dante. Dar nu pentru a se intalni cu Traian Basescu. Ci cu insarcinatul cu afaceri al Statelor Unite. Care, inainte de a parasi Romania, fiind retras din post, a dorit sa aiba o intalnire protocolara cu cateva personalitati ale vietii publice. Traian Basescu nu a participat la aceasta receptie. Deci, domnul Klaus Iohannis nu avea cum sa fie in doua locuri deodata. La receptia insarcinatului cu afaceri al Statelor Unite si la o intalnire cu Traian Basescu. Traian Basescu, la randul sau, nu avea cum sa se afle si in resedinta inchiriata de Ambasada Statelor Unite din Vila Dante si la el acasa sau la Cotroceni sau unde o fi fost el la acea data si la acea ora. Deci, Klaus Iohannis nu a mintit. In schimb, cineva a lansat o intoxicare de presa, reusind in cele din urma sa atenteze nu la credibilitatea lui Klaus Iohannis, ci la credibilitatea unui post de televiziune.

Cine ar fi putut sa lanseze pe piata o asemenea gogorita si in ce scop? Este limpede ca o prima persoana trebuie exclusa. Chiar Klaus Iohannis. Acesta nu avea nici cel mai mic interes ca, in ziua importanta in care a fost confirmat drept candidat prezidential al Aliantei Crestin Liberale, alcatuita din cele doua mari partide ale opozitiei, PNL si PDL, sa plaseze pe piata o informatie care i-ar fi pus credibilitatea la grea incercare. Din acelasi motiv, poate fi exclus si partidul condus de domnul Vasile Blaga. Daca ne uitam la celelalte forte politice, vom constata ca nici minusculul Partid al Miscarii Populare nu ar fi avut vreun motiv sa faca asa ceva, nici PP-DD si nici UDMR. De altfel, din practica ultimelor doua partide nu au facut niciodata parte asemenea diversiuni. Printr-un simplu rationament de logica formala, singura forta politica care ar fi putut pune in circulatie o asemenea mizerie este partidul condus de domnul Victor Ponta. Evident, impreuna cu puternica sa echipa de strategie de imagine. De altfel, daca stam bine sa ne gandim, nu este prea complicat sa ajungem la concluzia ca nu oricine are mijloacele necesare de a plasa camere de luat vederi in proximitatea unei zone foarte bine protejate, cum este cea in care se afla Vila Dante. Acolo, nici macar reporterii nu prea au acces. De altfel, televiziunea care a inghitit momeala si a plasat-o pe piata nici macar nu a pretins ca este ea insasi sursa asa-zisei dezvaluiri. Mai exact spus, imaginea pare sa fi fost surprinsa mai degraba de catre un serviciu de informatii. Dar autoritate asupra serviciilor de informati nu au, in Romania, decat doi inalti demnitari, ambii parti ale Executivului. Presedintele Traian Basescu si premierul Victor Ponta. Oricare dintre ei ar fi putut, utilizand o imagine, de altfel irelevanta, surprinsa, in 10 iulie, de un serviciu secret, sa fi aruncat pe piata aceasta dezinformare.

Citește mai multe pe CorectNews

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel