Data publicării:

Falsa problemă a apelării la CEDO. Av. Bogdan Bărbuceanu atrage atenția: Pierde banii și pe la CEDO, că acolo e și taxă

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Freepik @EyeEm
FOTO: Freepik @EyeEm

Avocatul Bogdan Bărbuceanu ne-a vorbit despre speranța pe care mulți și-o pun în CEDO.

Avocatul Bogdan Bărbuceanu a demontat ideea că se poate merge pentru orice speță la CEDO, pornind de la cazurile în instanțele superioare din România au decis achitarea. Cea mai recentă astfel de situație este în dosarul Romgaz - Interagro, în care au fost implicați fostul ministrul al Economiei, Adriean Videanu și omul de afaceri Ioan Niculae, iar completul de cinci judecători de la ÎCCJ  a decis că ”fapta nu există”.

”Aici este o falsă problemă. La mine vin foarte mulți cu  spețe de genul acesta. Că să facem la CEDO. Eu nu sunt genul de avocat care să iau dosare doar de dragul de a câștiga un ban sau de a avea clienți. Dosarele în care eu nu cred că există o șansă reală nu le iau.

CEDO nu analizează decât din perspectiva legalității, adică dacă s-au respectat procedurile de la noi, nu temeinicia soluției. Adică dacă, spre exemplu, ai fost condamnat fără să ai cunoștință de proces. Atunci, da. CEDO poate să intervină. Nu s-au respectat drepturile fundamentale ale omului, dreptul la apărare. Sau nu ți-a permis să fii audiat cu avocatul.

Dar când lucrurile s-au desfășurat și cu avocat, și cu procedura noastră, nu are CEDO nici o competență. Mai pierde banii și pe la CEDO, că acolo e și taxa, mai dă și la avocați, și scrie CEDO, la final, după ani de zile că nu este în competența lor să aprecieze temeinicia soluțiilor date de instanțele din România.

Adică CEDO nu este o cale de atac, nu verifică legalitatea și temeinicia hotărârii, ci doar încălcarea unor drepturi fundamentale”, ne-a declarat, în exclusivitate, avocatul Bogdan Bărbuceanu.

Despăgubiri morale și materiale, pentru victime și inculpații achitați

”Statul poate să implementeze, legal, un mod de despăgubire. L-am plimbat pe acesta 10 ani în instanță și s-a dovedit că este nevinovat. Îi dăm 100.000-200.000 de euro, ca să reparăm această greșeală pe care am făcut-o. Măcar formal, chiar dacă ea acoperă sau nu. (...)

Asta ar fi cea mai onestă metodă de a găsi o variantă de despăgubire, o compensare și pentru suferință. Așa cum în dosarele penale, dai familiei victimei, dacă este vorba de omor, dai o despăgubire morală. Și inculpatul care a fost achitat ar trebui să primească o despăgubire morală, căci el poate 10 ani nu a mai dormit, nu a mai pus capul pe pernă.

Plus despăgubirile materiale, care înseamnă pierderea locului de muncă, a afacerii, a sumelor care au fost sechestrate. Acum, ani de zile, când a început mișcarea cu Coldea și DNA-ul,ei și-au dat seama de puterea asta și că pot să scoată din joc, că e vinovat sau nu este vinovat”, a mai spus avocatul.

Ce este CEDO

Semnată în 1950 de Consiliul Europei, Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) este un tratat internațional care protejează drepturile omului și libertățile fundamentale în Europa. Toate cele 46 de țări care formează Consiliul Europei participă la convenție, 27 dintre acestea fiind și membre ale UE.

Convenția a înființat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, al cărei obiectiv este de a proteja persoanele fizice împotriva încălcărilor drepturilor omului. Orice persoană ale cărei drepturi conferite prin convenție au fost încălcate de un stat semnatar poate intenta un proces la această curte, se arată în prezentarea de pe site-ul oficial al CEDO.

Citește și: Videanu, achitat după 12 ani, pe ”fapta nu există”. Av. Bărbuceanu: Te termină! Dacă un procuror vrea să te facă, te face. Nimeni nu răspunde

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel