Fake news şi dezinformare. România, "isterie online". Radu Magdin: Trăim o perioadă de agresivitate maximă
Vineri, 10 mai, a avut loc la Bucureşti workshopul-pilot ”Fake news și dezinformarea din mediul online. Provocări pentru profesia de jurnalist”, la Hotel Ramada Majestic.
În cadrul evenimentului s-a discutat, evident, despre fenomenul fake news şi despre provocările cărora trebuie să le facă faţă mass-media dar şi societatea în general în contextul în care dezinformarea a atins cote alarmante în mediul online. Despre acest lucru a vorbit, printre alţii, Radu Magdin, CEO Smartlink Communications.
"Dacă te uiţi pe audienţa latină - dacă pot spune aşa - contul nostru de Facebook este unul deschis. Înseamnă de exemplu că eu am 4.999 de prieteni plus follow-ers. Dacă te uiţi, de exemplu, în Franţa, în Germania, contul de Facebook are undeva la câteva sute de prersoane, chiar câteva zeci de persoane. De ce? (...) Pentru că ţine de ideea de privacy, de caracterul privat. Poate că eu ţin la câteva zeci sau sute de persoane, pentru că nu vreau ca restul lumii să se holbeze la pozele mele, nu ţin neapărat să comunic opiniile mele cu o audienţă mai largă.
Noi suntem şi sociabili şi combativi şi într-o perioadă de polarizare. Din combinaţia asta de factori avem o viaţă online foarte agresivă din punctul meu de vedere. Agresiv mi se pare suficient de elegat dar şi suficient de realist. Trăim o perioadă de agresivitate maximă care nu se va opri în următorul an şi jumătate pentru simplul motiv că avem şi un calendar electoral. Intrăm într-un regim de isterie online şi offline similar cu perioada 2007-2009", a declarat Radu Magdin în cadrul evenimentului.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News