Facturi la căldură mai mari. Virgil Popescu, ministrul Economiei: Asta ar trebui bucureștenii s-o întrebe pe doamna Firea. Este strigător la cer!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Virgil Popescu, ministrul Economiei, a adus lămuriri în legătură cu informația potrivit căreia facturile la căldură, în București, vor crește deoarece subvențiile la energie ar urma să fie oprite. 

Guvernul Orban ar vrea ca doar acele familii care au un venit mai mic de 600 de lei pe membru de familie să primească ajutorul de căldură, arată informaţiile oferite în exclusivitate pentru Antena 3. Reprezentanţii Ministerului Energiei ar fi afirmat că doar 20% din oamenii racordaţi la sistemul public de încălzire se vor încadra în categoria consumatorilor vulnerabili. Doar pentru ei primăriile vor suporta o parte din factură. Astfel, în jur de 1,5 milioane de bucureşteni ar putea plăti facturi uriaşe, dacă subvenția pentru încălzire va fi modificată.

"În prezent, România risipeşte foarte multă resursă energectică, iar protecţia socială a consumatorilor vulnerabili nu este nici eficientă, nici suficientă. Este nevoie ca cei care nu îşi pot plăti facturile la energie să fie identificaţi şi ajutaţi mai mult decât în prezent. Modul de lucru prin care populaţia României primeşte indirect subvenţie trebuie să înceteze", se arată în programul de guvernare al Cabinetului Orban 2.

"Este o informaţie complet eronată"

"Mai întâi, am auzit de o cifră de 600 de lei. Este o informaţie complet eronată. Nu există nicio cifră. Nu s-a început demararea consumatorului vulnerabil. Deci este un fake news. Al doilea lucru pe care l-am auzit: 20% din populaţie. Nu se lucrează în Ministerul Energiei la definirea consumatorului vulnerabil. Consumatorul vulnerabil va fi definit printr-un comitet de lucru interministerial condus de Ministerul Muncii. Noi nu conducem comitetul acesta.

"Este strigător la cer!"

Al treilea lucru, Guvenrul PNL nu va interzice niciunei primării să acorde subvenţii. Cum am putea noi să interzicem Consiliului General Bucureşti să dea subvenţii, în condiţiile în care ea cumpără gigacaloria de la ELCEN cu 196 de lei pe gigacalorie şi vinde bucureştenilor cu 495 de lei. Deci de două ori şi ceva mai scump. Asta ar trebui bucureştenii să o întrebe pe doamna Firea: Unde se duce această subvenţie? De ce se plăteşte atât de mult deoarece cumpără de la ELCEN, compania ministerului, cu 196 lei, preţ reglementat de ANRE, şi vinde cu 496 de lei sau 495 de lei. Este strigător la cer! Dar nu e problema Guvernului asta, dacă Primăria are bani să dea subvenţii. Noi vrem să protejăm oamenii care cu adevărat au un prag de sărăcie şi nu au bani să îşi plătească energia electrică. Noi vorbim la nivel naţional, nu despre Bucureşti", a spus Virgil Popescu, la Antena 3.

"Nu înţeleg cine are interese să zgândere lumea"

"Nu înţeleg de unde a venit acest fake news că vom interzice subvenţiile. Vă spun şi de ce există un semn de întrebare aici. Cu OUG 114 s-a impus 68 de lei la gaz pentru producător, să vândă către toţi consumatorii casnici, un preţ, la fel impus, la energie electrică. Ori asta înseamnă că toată România este vulnerabilă, trebuie protejată. Acum, preţurile la gaze sunt sub 68 de lei pe piaţă şi, la energie electrică, Hidroeletrica vinde sub preţul reglementat. Deci a fost o aberaţie această OUG 114. Iar toată tevatura de zilele trecute, că se va scumpi cu 20%, a fost demotată prin trei comunicate de presă: ROMGAZ, ceilalţi producători şi, azi, ENGIE a ieşit şi a spus că nu va creşte preţul. Aici nu înţeleg cine are interese să zgândere lumea, - probabil PSD - când nu e vorba de nicio scumpire la energie electrică, la gaze naturale, de la 1 iulie, şi nici de oprirea subvenţiilor", a mai spus ministrul Economiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel