Data publicării:
FACIAS, bilanț sumbru privind activitatea Guvernului. Cele mai importante obiective, ratate
FACIAS a publicat un bilanț privind monitorizarea activității Guvernului României. Potrivit fundației, cele mai importante obiective au fost amânate sau complet ratate.
"Aşa cum arată fișa de parcurs a programului de guvernare şi a implementării lui, nu vedem şanse să se implementeze toate măsurile necesare românilor, până la finalul anului. Cu atât mai mult cu cât, la nivelul unui partid din arcul guvernamental, vorbim de o campanie electorală internă, ceea ce face mai dificil de implementat aceste măsuri.
Anul acesta, majorările, probabil, nu vor ajunge la populaţie pentru că ne uităm la modalitatea de lucru şi ritmul de implementare de până acum. De pildă, în programul de guvernare, să spunem doar la nivelul educaţiei, la pagina 186, referitor la managementul unităților de învăţământ, Guvernul promitea susţinerea financiară a autorităţilor locale pentru rezolvarea integrală a situaţiilor unităţilor de învățământ cu toalete în curte, fără acces la apă şi canalizare sau fără internet.
În 23 iulie 2021, FSLI spunea că în România avem încă 1000 de unităţi de învățământ care au toaletele în curte, asta la jumătate de an de când s-a făcut programul de guvernare ", a declarat Elena Nica, managerul proiectului, la Antena 3.
Raportul FACIAS
"Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a demarat la finalul anului trecut un proces de monitorizare a guvernului, în raport cu promisiunile sale și activitatea efectivă. În decembrie 2020, la preluarea mandatului, actualul guvern promitea reforme importante în domeniile-cheie, așa cum sunt Educația și Sănătatea, precum și o serie de modificări legislative sau atragerea masivă a fondurilor europene.
În cadrul acestui proiect de monitorizare, FACIAS a identificat mai multe obiective „eșuate”, stabilite prin programul de guvernare asumat. Astfel, printre cele mai importante promisiuni legate de educație, sunt cele privind rezolvarea situației unităților de învățământ care au toalete în curte și nu sunt racordate la rețelele de apă și canalizare, precum și facilitarea accesului tuturor copiilor în creșe, grădinițe și școli prin construirea și reabilitarea a peste 2.500 de unități de învățământ. Pentru niciunul dintre aceste două obiective nu au fost luate măsuri concrete.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale și-a propus majorarea alocațiilor pentru copii începând cu luna iulie a acestui an, însă obiectivul a fost ratat, iar majorarea amânată pentru anul viitor. Aplicarea venitului minim de incluziune, care avea termen jumătatea anului 2021, a fost, de asemenea, amânat pentru 2022.
Recalcularea pensiilor
Recalcularea pensiilor și rezolvarea inechităților din sistemul public de pensii, având drept termen asumat vara anului 2021, a fost amânat pentru 2023. O estimare realistă arată că primele pensii recalculate ar putea fi încasate, cel mai devreme, începând cu 2024. De asemenea, tot în sfera pensiilor, majorarea punctului de pensie prevăzută pentru anul în curs a fost amânată pentru 2022.
Ministerul Muncii a oprit și Dezvoltarea Sistemului Național Informatic pentru Asistență Socială (SNIAS), autoritățile răspunzând solicitării FACIAS că un nou termen pentru acest proiect va fi avansat după aprobarea PNRR.
Prevenirea incendiilor în spitale
Ministerul Sănătății și-a propus, printre altele, luarea de măsuri pentru prevenirea incendiilor în spitale, dezvoltarea mai multor tipuri de asigurări de sănătate sau elaborarea Strategiei Naționale de Sănătate 2021 – 2024. Toate aceste obiective au fost ratate până în prezent. În cazul prevenirii incendiilor, suntem în situația în care 310 unități sanitare cu paturi au autorizație de incendiu (aprilie 2021), din totalul de 1400 de unități.
Planul Național de Redresare și Reziliență
Cel mai important obiectiv al Guvernului României, unul de o semnificație deosebită pentru România, Planul Național de Redresare și Reziliență, reprezintă, din păcate, cel mai „răsunător” eșec al actualului guvern. FACIAS a prezentat în mai multe rânduri eșecurile în elaborarea PNRR, a cărui formă finală trebuia prezentată la finele lunii aprilie. La final de iulie suntem în situația în care PNRR nu a fost aprobat, deși până acum 16 state europene au primit aprobările.
Nu în ultimul rând, FACIAS dorește să atragă atenția în privința creșterii alarmante a datoriei publice a României, ajunsă la 49,7% din PIB în luna mai a acestui an. Creșterea accelerată de îndatorare a României din ultimele luni poate să aibă efecte dezastruoase asupra economiei tării, să pună România într-o poziție inferioară în fața creditorilor internaționali și al piețelor financiare externe".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News