Data publicării:

Facebook reuneşte o familie: Şi-a găsit mama care l-a dat spre adopţie cu 36 de ani în urmă

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Andrew,Pat and Chris
Andrew,Pat and Chris

O femeie din Liverpool a rămas împietrită când, logându-se pe facebook, a descoperit un mesaj de la fiul ei, pe care îl dăduse spre adoptie, cu mai bine de 36 de ani în urmă.

autor: Cerasela Stafie

Pat Corlett, a fost contactată pe reţeaua socială anul trecut de către Chris Haworth, 36 de ani, pe care nu-l mai văzuse de când el avea 6 zile, relatează Daily Mail.

Mesajul a început: "Bună, numele meu este Chris şi m-am născut pe 22 iunie 1975. "I-a cerut apoi să-l contacteze, dar a adăugat, "Este posibil să nu doriţi să răspundeţi la acest mesaj."

Pat, 54 de ani, care lucrează pe post de curier pentru Serviciul de Probaţiune, a declarat: "A fost ca o bombă care a explodat, dar o bombă drăguţă."

Când a răspuns mesajului trimis de fiu, mama l-a întrebat dacă ştie ce nume i-a fost pus la naştere. A realizat că şi-a găsit copilul când acesta i-a răspuns, „David”, menţionând că l-a păstrat.

Femeia a aflat că fiul de mult pierdut a lucrat ca şofer pe autocar şi s-a bucurat de o copilărie fericită în Lakes, după ce a fost adoptat.

Sosirea, înapoi în viaţa ei, a primului copil născut are o rezonanţă specială pentru Pat. Cu opt ani în urmă, băiatul ei cel mai tânăr, Michael, a murit la vârsta de doar şapte ani după ce a fost învins în lupta cu cancerul. „Întoarcerea lui Chris în vieţile noastre este ca rotunjirea poveştii”, a spus Pat. „El nu-l poate înlocui niciodată pe Michael, desigur, dar să-l avem lângă noi este un adevărat final fericit”.

Mama a declarat că îşi dorise mereu să-şi localizeze fiul prin intermediul Serviciilor Sociale, dar că el i-a luat-o inainte, identificând-o pe Facebook. A recunoscut, totuşi, că se temea ca prezenţa ei să nu-l supere şi că mereu s-a întrebat dacă el şi-ar dori să o vadă. “Răspunsul a venit prin acel mesaj de pe facebook şi a fost copleşitor”.

Pat a rămas prima oară însărcinată când avea doar 18 ani, pe când lucra în Lake District şi locuia într-o casă de oaspeţi, departe de familie. “Eram într-o relaţie despre care eu credeam că va funcţiona.” Dar nu a fost aşa, iar la scurt timp după ce s-au despărţit a aflat că este însărcinată şi a decis să nu-i spună fostului iubit. “Încercam să mă descurc singură cu un copil şi era înfricoşător”, spune ea. “Atunci mamele singure erau privite foarte diferit faţă de acum, fiind marginalizate. Nu ştiam dacă o să fiu în stare să muncesc şi să am grijă de un copil.” Condiţiille de acasă nu-i permiteau aducerea nou-născutului aşa că, după 6 zile de la naştere, a dat copilul spre adopţie, recunoscând că nu dorea să aibă parte de aceeaşi educaţie ca şi ea.

După ce s-a căsătorit, viaţa de familie nu i-a permis căutarea primului fiu. A întâmpinat reale dificultăţi în conceperea unui copil cu soţul ei, dar au reuşit în al 14-lea an de căsnicie şi l-au conceput pe Andrew, iar trei ani mai târziu a venit pe lume Michael.

Însă, în 2003, fiul mai mic a fost diagnosticat cu o boală foarte gravă. După o luptă crâncenă, acesta a cedat, murind la doar 7 ani. Atunci s-au gândit la posibilitatea căutării fiului abandonat, dar nu credeau că vor reuşi vreodată să-l găsească.

Mesajul trimis de Chris pe Facebook a lăsat-o fără cuvinte. “Sunt momente când mi-aş dori să pot da timpul înapoi, aş vrea să îi cunoască pe mama şi pe Michael. Dar mi-am recuperat fiul, mă simt binecuvântată!”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel