Potrivit playtech.ro, cea mai negativă opinie care face referire la de efectul pe care îl are Facebook asupra noastră, mai exact asupra oamenilor și asupra lumii în care trăim, a venit din partea lui Chamath Palihapitiya, un fost angajat la Facebook.
Acesta a făcut parte din echipa Facebook încă din 2007, fiind responsabil cu creșterea numărului de utilizatori. După zece ani, Chamath Palihapitiya și-a exprimat regretul pentru rolul pe care l-a avut în divizarea actuală a societății.
„Cred că am creat uneltele care distrug esența societății și modul în care aceasta ar trebui să funcționeze”, a spus acesta.
Răspunsul celor de la Facebook nu a întârziat să apară
Facebook spune că Chamath nu a mai fost în cadrul companiei de șase ani, arătând că lucrurile s-au schimbat între timp.
”La acea vreme, ne concentram pe crearea unor noi experiențe de social media și pe creșterea Facebook pe mapamond”, se arată în comunicatul emis de Facebook.
Facebook afirmă că era o companie diferită la acea vreme, iar pe măsură ce a crescut, membrii acesteia au realizat că și responsabilitățile au devenit mai mari.
”Ne luăm rolul foarte în serios și lucrăm din greu să devenim mai buni. Facem constant cercetări și lucrăm cu experți independenți pentru a înțelege efectele serviciului nostru asupra stării de bine a utilizatorilor și folosim rezultatele pentru a-i informa pe dezvoltatorii de produs din cadrul companiei”, mai arată Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine