Facebook închide o aplicaţie
Odată cu închiderea Facebok Creative Labs, compania a început să scoată din circulaţie anumite aplicaţii mai puţin populare, printre care se regăseşte şi Paper.
Potrivit Go4it, de luna viitoare, aplicaţia nu va mai putea fi folosită, aceasta urmând să dispară de pe magazinul de aplicaţii Apple.
Paper a fost lansat în urmă cu doi ani, exclusiv pe iOS. Aceasta folosea un design modern pentru a extrage din fluxul de ştiri doar articole interesante şi le prezenta într-un mod mai plăcut decât simpla încărcare a unui site într-un browser.
Desigur, aceste funcţii au fost deja integrate în aplicaţia principală Facebook sub forma Instant Articles, multe dintre site-urile populare de ştiri folosind deja această capabilitate. Întrucât numărul de utilizatori pentru Paper nu a fost niciodată foarte mare, sunt puţine motive pentru care aplicaţia ar putea să rămână listată pe AppStore.
Începând cu data de 29 iulie, această aplicaţie va dispărea complet. Utilizatorii fideli au primit deja notificări care îi atenţionează despre iminenta închidere, aceştia fiind îndemnaţi să folosească aplicaţia principală Facebook, care oferă deja o experienţă similară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News