Data publicării:
Facebook face angajări pentru combaterea conținutului ofensator
Rețeaua de socializare Facebook a anunțat că a ajuns marți la 2 miliarde de utilizatori lunari, informează DPA, citând un anunț făcut de gigantul online. Compania a anunțat angajări masive.
O medie de peste 800 de milioane de persoane dau "like" la ceva în fiecare zi pe Facebook, peste 175 de milioane reacționează cu emoticonul "love" la o postare, iar funcția "Grupuri" are peste 1 miliard de utilizatori lunari, a indicat compania.
"Începând de (marți, n.r.) dimineață, comunitatea Facebook are oficial 2 miliarde de persoane!", a postat pe Facebook co-fondatorul și director executiv Mark Zuckerberg.
În mod separat, Facebook a postat marți detalii despre cum definește și pune în aplicare regulile împotriva discursului instigator la ură pe platforma sa. Luna trecută, Zuckerberg a declarat că Facebook va angaja 3.000 de persoane în următorul an pentru a revizui și elimina conținutul ofensator postat de utilizatori, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News