Facebook a anunțat propria „Curte Supremă”. Ce rol are noua comisie
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Facebook a anunțat că instituie o comisie independentă cu scopul de a decide dacă cele mai controversate conținuturi trebuie șterse sau nu de pe rețeaua de socializare.

Facebook a anunțat că instituie o comisie independentă cu scopul de a decide dacă cele mai controversate conținuturi trebuie șterse sau nu de pe rețeaua de socializare, conform BBC.

Fostul premier danez, Helle Thorning-Schmidt, va co-prezida comisia, împreună cu alte trei persoane. „Curtea" va judeca unele dintre „cele mai grele cazuri" de interpretat.

Un expert a spus că este un experiment îndrăzneț, însă alții au fost mai cinici și s-au îndoit de efectele pe care le-ar avea o astfel de comisie în lupta cu conținuturile nepotrivite.

Noul model de moderare

Într-o postare care anunța comisia supraveghetoare, Facebook a spus că aceasta „reprezintă un nou model de moderare a conținutului". Numărul inițial de 16 membri ar urma să fie extins până la 40, iar „Curtea" va începe să „judece" cazuri de la finalul anului 2020.

La început, comisia va dezbate conținut pe care oamenii consideră că l-au pierdut pe nedrept, însă, în următoarele luni, va judeca cazurile în care unii utilizatori doresc ca Facebook să șteargă postări sau videoclipuri. Toate deciziile vor fi publice.

Nu toți pot fi mulțumiți

„Cazurile pe care le alegem vor fi litigioase și nu vom putea mulțumi pe toată lumea cu deciziile noastre. Utilizatorii Facebook și Instagram vin din toate colțurile lumii, iar contextele sociale și culturale în care a fost postat conținutul contează. Ne așteptăm la discuții bune între membri", a transmis Comisia.

Membrii sunt un amestec de jurnaliști, judecători, activiști pentru drepturile digitale și foști consilieri guvernamentali din toată lumea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel